Sârbenii de Jos :: Biserica Sf. Nicolae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Sf. Nicolae
Sârbenii de Jos
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Sârbenii de Jos
Comună:Sârbeni
Judeţ:Teleorman
Adresa:nr. 152
Cod poştal:147311
Telefon:NU deţinem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresa de e-mail:NU deţinem adresa de e-mail...
Adrese utile:episcopiaalexandriei.ro, www.cjTeleorman.ro, tr.prefectura.mai.gov.ro
Hram:Sf. Nicolae
Stil arhitectonic:Lemn
Detalii:Biserica de lemn a fost ridicată în anul 1778 şi refăcută în 1849. Se remarcă prin fragmente sculpturale decorative la pridvor şi funia ce încinge biserica, precum şi pictura iconostasului şi a icoanelor vechi rămase în inventarul bisericii. Pisania din interior constituie un izvor documentar local ce ridică valoarea lăcaşului. Structura de lemn originală se păstrează în condiţii bune.
Alte informaţii:Biserica din satul Sârbenii de Jos a fost construită de credincioşi, din bârne, în anul 1778, în timpul domniei voievodului Alexandru Ioan Ipsilanti. Singurul document care vorbeşte despre construirea bisericii la această data este Pisania bisericii, datând din anul 1849, zugrăvită pe un panou din lemn prins pe grind ace despărţea naosul de pronaos. Tradiţia populară afirmă, însă, că la anul 1778 biserica nu a fost construită din nou, ci adusă aici de pe vatra veche a satului, aflată lângă satul Udeni de astăzi, unde s-au găsit monezi vechi şi urme ale existenţei unui cimitir datând din sec al XVIII-lea, menţionând că din cauza ciumei satul a fost mutat pe actualul amplasament. Existenţa bisericii este atestată înainte de această perioadă atât prin faptul că biserica se afla în stare de , , putrezime şi dărăpănare” după numai 70 de ani, cât şi prin existent unui Octoih, tipărit la Mănăstirea Neamţ în anul 1736. [PISANIA] bisericii este scrisă în limba slavonă având următoarea traducere în limba română: , , Biserica din satul Moşteni cu hramul Sfântul Nicolae s-a făcut din lemn la anul 1778 în zilele domniei lui Alexandru Ion Ipsilanti voievod. Faptul că după 70 de ani biserica ajunsese în stare de putrezime şi dărăpănare în vara anului 1848 la 1 iulie s-a făcut prima reparaţie , când pentru o mai buna conservare a fost aşezată pe temelie de zid. Cei care s-au ocupat de înfrumuseţarea ei au fost următorii credincioşi: Paraschiv Sârbean, Sava, Oprea, Ilinca, Costache, Neaga, Tănase, Dobre, Dumitra, preot Marin, Dumitra Prezvitera, Radu, Badea Prezviteru, logofătul Gheorghe Protopopescu şi Joiţa. Zugrăvită şi sfinţită in luna iulie în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei Voievod la anul 1849. Dimitrie Zugravul , Gheorghe Zugravul şi Constantin Zugravul din Roata”. Cu toate micile modificări survenite în decursul timpului, biserica este valoroasă prin vechimea ei, păstrându-şi planul original, iar ca elemente decorative are consolele profilate rotund sau în retrageri succesive, precum şi brâul în forma de frânghie ce înconjoară biserica până la fostul pridvor. Biserica, construită în forma de nava, este în întregime din bârne de lemn, căptuşită cu scândură, lungimea fiind de 14 m, lăţimea de 16, 15m, înălţimea de 5. 70m, cu o turlă la intrare înaltă de 3, 50m (acoperită cu tabla) . Zidurile sunt groase de 30 cm, încadrate cu ferestre astfel: 2 ferestre mici în pronaos (fostul pridvor) , 4 ferestre în naos (2 mari în naos şi 2 mici în fostul pronaos) şi 2 în sfântul altar (1 mare la răsărit şi 1 mica la proscomidiar) . Catapeteasma este din zid de cărămidă, tencuită şi pictată în 1911 (acum este deteriorată) . În forma ei iniţială biserica era mică, pe locul unde astăzi se află Pisania bisericii se afla odinioară un zid, ce despărţea naosul de pronaos şi se continua cu un pridvor deschis. Informaţii cu privire la reparaţia din 1848-1849 aflăm din două însemnări ale lui Dimitrie Zugravul făcute în anul 1849 pe spaţiile albe ale unui Apostol, tipărit la Bucureşti în anul 1774 (scris in litere chirilice) : , , la anu 1849 pe când prinţipatul era plin de oştile ruseşti şi turceşti, s-au mai liniştit pacea în prinţipatul Valahiei, puindu-se domn Ţarii Romaneşti Barbu Dimitrie Ştirbei Voievod. Şi am scris eu să ţie minte - Dimitrie Zugravul ot Roata de Jos”, iar cea de-a doua însemnare: , , sfânta biserică din Sârbeni, s-au început a zugrăvi în anul 1849 când au luat şi sfinţire şi s-au săvârşit în anu 1850 iunie 10, sâmbăta Moşilor. Dimitrie Zugravul ot Roata de Jos”. A doua reparaţie s-a făcut în anul 1911, având ca motiv înmulţirea locuitorilor satului Moşteni, drept pentru care se impunea şi mărirea bisericii. Astfel zidul despărţitor dintre naos şi pronaos a fost dărâmat mărindu-se în felul acesta naosul, iar pridvorul a fost închis cu scândură transformându-l în pronaos. Soclul înalt de zid, pe care era aşezată biserica, a fost încins cu o şina groasă de fier pentru a împiedica dărâmarea cărămizilor, iar în interiorul bisericii, peste pardoseala de cărămidă, s-a turnat o placă de ciment. Tot în acest an s-au întărit pereţii bisericii prin adăugarea unor grinzi din tijă metalică cu rol de susţinere al vechilor bârne din lemn. Pereţii interior, din scândură au fost vopsiţi în gri, iar pe boltă s-au zugrăvit stele cu vopsea roşie. Acoperişul bisericii s-a refăcut cu şindrilă. O altă intervenţie s-a făcut în anul 1958, când biserica a fost învelită din nou cu şindrilă, iar scara de la intrare, care prin construcţia ei era strâmbă şi cu treptele prea depărtate una de alta, a fost dărâmată, făcându-se o scară modernă din ciment, care permitea urcarea în biserică cu uşurinţă. Pictura este simplă, iar cele patru icoane ale catapetesmei sunt rămase din vechea pictură a anului 1778. În altar se află o singură pictură, şi anume Fecioara Maria cu pruncul Iisus în braţe, zugrăvită pe pânză. În naos se afla Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de cei patru evanghelişti, picturi pe pânză prinse pe bolta de scândură a bisericii. În fostul pronaos se afla încă patru icoane pictate pe scândură şi prinse pe pereţii bisericii; toate aceste picturi aparţin zugravului Dimitrie de la Roata de Jos.
Cod Monument:TR-II-m-A-14447
Nr. vizualizări:7274
Data ultimei vizualizări:2026-10-22 07:44:29
Data ultimei actualizări:2025-01-06 15:24:30
Data încărcării pe sit:2006-07-04 06:54:38
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!

Data: 2013-04-26
Contor: 158

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Baboş