La Turnu Severin a debutat Festivalul de datini “Craciunul de ieri, Craciunul de azi” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

La Turnu Severin a debutat Festivalul de datini “Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”

[2014-12-11]
La Drobeta Turnu Severin a debutat marți, 9 decembrie, Festivalul de datini și tradiții românești “Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”. Evenimentul, organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei, prin intermediul Sectorului Învățământ și Tineret, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, se derulează vreme de trei zile în Paraclisul Catedralei episcopale din municipiu, informează episcopiaseverinului.ro
Până joi, 11 decembrie, aproximativ 600 de elevi de la peste 20 de unități de învățământ din municipiu și din județ, însoțiți de profesorii de religie, vor aduce vestea Nașterii Domnului prin colinde cântate în grup sau prin prezentarea unor scenete religioase specifice perioadei.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți a fost prezentă domnișoara Prof. Dana Săftoiu, inspector de Religie, unul dintre organizatorii evenimentului.
În prima zi a festivalului, Paraclisul Catedralei episcopale a răsunat de glasul zurgălăilor, de armoniile colindelor tradiționale românești și ale cântecelor de stea din Mehedinți. Unele dintre acestea, prezentate cu însuflețire de tinerii colindători, încă păstrează elemente folclorice paleo-creștine.
Îmbrăcați în straie populare naționale, participanții la festival au prezentat și diverse scenete având ca subiect Nașterea Domnului. La final, colinda le-a fost răsplătită cu daruri din partea Centrului eparhial.
Festivalul de datini și tradiții românești “Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi” este înregistrat și în calendarul activităților educative regionale și interjudețene al Ministerului Educației Naționale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2024-05-14 18:33:27