Craciunul in Australia la 32 de grade: Romanii din Melbourne s-au rugat impreuna cu Episcopul Mihail - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Crăciunul în Australia la 32 de grade: Românii din Melbourne s-au rugat împreună cu Episcopul Mihail

[2022-12-31]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este un prilej de bucurie în orice colț al lumii.
În Australia, Crăciunul a fost sărbătorit la 32 de grade Celsius, întrucât continentul se află în emisfera sudică.
Românii din Melbourne au serbat Nașterea Domnului prin rugăciune la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, situată în capitala statului australian Victoria.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande.
La predică, ierarhul a subliniat: „Putem spune că, prin venirea lui Hristos în lume, Împărăția lui Dumnezeu s-a deschis lumii”.
„Dar este important de subliniat că Împărăția lui Dumnezeu se trăiește în Biserică. Biserica este corabia iubirii și a vieții, este zidirea cea nouă în care dobândim mântuirea și unde are loc înnoirea lumii ( II Cor. 5:17), pentru că Ea își are obârșia în Dumnezeu și calea Ei este spre Dumnezeu.”
„Eliberarea de legea morții – (și aici este vorba de moartea sufletească), se face în Biserică pentru că aici, prin Sfintele Taine omul se înnoiește și dobândește viața veșnică. Pentru aceasta este nevoie de multă rugăciune, care este o faptă a libertății. Prin rugăciune omul intră în comuniune cu Dumnezeu și se unește cu El. Rugăciunea din biserică, care se face în cadrul cultului public trebuie continuată sau prelungită în familie și în chilia personală”, a explicat Părintele Episcop.
Potrivit Preasfinției Sale, „omul rugător este smerit, nu se ceartă cu aproapele, caută dreptatea și pacea, caută liniștea, nu clevetește și vorbește măsurat și în adevăr”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 312, Ultimul acces: 2024-05-18 01:55:13