Hora Unirii la Asezamantul „Sfantul Ierarh Leontie” din Radauti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Hora Unirii la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți

[2022-01-25]
de Andrei Ursulean

Copiii de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți au sărbătorit luni, 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române printr-o serie de activități religioase, culturale și artistice.
Activitățile au început prin oficierea unui Te Deum, la finalul căruia delegatul Arhiepiscopului Calinic, Preotul Constantin Oprea, Consilier Eparhial în cadrul Sectorului Cultural, le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile în istoria poporului român.
În încheierea cuvântului, părintele consilier a apreciat eforturile depuse de întreg colectivul Așezământului în formarea și îngrijirea copiilor.
În continuare, copiii au susținut un program artistic compus din scenete, poezii și cântece patriotice.
La final, toți cei prezenți au dat „mână cu mân㔠și au dansat Hora Unirii în jurul bisericii din incinta Așezământului de Copii din Rădăuți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 483, Ultimul acces: 2024-04-24 12:16:49