Papa Francisc: Un creștin liniștit, care nu luptă, este de fapt un căldicel[2017-10-26]Liturghie în capela Casei Santa Marta26.10.2017, Vatican (Catholica) - Isus ne îndeamnă la schimbarea vieții, la schimbarea căii, la convertire, ceea ce implică lupta împotriva răului, chiar și în inima noastră, o luptă care nu-ți dă liniște, dar îți oferă pace, a evidențiat Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 26 octombrie 2017, dimineață, în capela Casei Santa Marta, din Vatican. Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după Sfântul Luca, capitolul 12, Pontiful a explicat că în această schimbare constă focul aruncat de Domnul pe pământ. Schimbarea modului de a gândi, schimbarea modului de a simți. Inima ta păgână, care era legată de cele lumești, devine acum creștină prin forța lui Cristos: convertirea înseamnă să te schimbi, să-ți schimbi modul de a acționa; faptele tale trebuie să se schimbe. Sfântul Părinte a reiterat necesitatea unei convertiri care să ne implice în întregime, trup și suflet, spunând: Este o schimbare, dar nu una de tip cosmetic; este o schimbare interioară înfăptuită de Duhul Sfânt. Însă eu trebuie să-mi îndeplinesc îndatorirea care-mi revine pentru ca Duhul Sfânt să poată interveni, iar aceasta înseamnă luptă, înseamnă să lupți! Un creștin liniștit, care nu luptă, nu este un creștin, ci un căldicel', a explicat Papa Francisc, adăugând că pentru a te liniști încât să poți dormi se găsesc medicamente, însă nu există leacuri pentru găsirea păcii interioare. Doar Duhul Sfânt poate da acea pace a sufletului ce dă forță creștinilor, iar noi trebuie să-l ajutăm pe Spiritul Sfânt. Pentru aceasta, ne este de mare folos examenul de conștiință de fiecare zi. Lupta pe care a dus-o Isus împotriva diavolului nu aparține trecutului, ci este foarte modernă și actuală, fiind un fapt la zi și de fiecare zi, pentru că acel foc pe care Isus a venit să îl aducă se află în inima noastră. De aceea, trebuie să-i permitem să pătrundă și este necesar să ne întrebăm, în fiecare zi, dacă am făcut efortul de a trece de la starea de atașament față de cele lumești la starea de har și dacă i-am făcut loc Duhului Sfânt, astfel încât să poate acționa. Dificultățile din viața noastră nu se rezolvă diluând adevărul. Adevărul este acesta: Isus a adus foc și luptă; ce fac eu? Pentru convertire este necesară o inimă generoasă și fidelă; generozitate care vine întotdeauna din iubire și care este fidelitate, fidelitate față de Cuvântul lui Dumnezeu, a spus Papa Francisc la finalul predicii. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 780, Ultimul acces: 2026-07-24 09:01:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1