Catedrala din Cluj-Napoca | IPS Andrei i-a încurajat pe cei care au pierdut ființe dragi[2017-10-09]de Iulian DumitrascuÎn Duminica a 20-a după Rusalii, IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde Părintele Mitropolit i-a încurajat pe cei care și-au pierdut ființe dragi, notează site-ul oficial al Mitropoliei Clujului. În cuvântul său, ierarhul a evidențiat implicațiile Învierii din morți a Mântuitorului Iisus Hristos asupra celor care au pierdut semeni apropiați. Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți. Acesta este argumentul puternic, cuvântul de îmbărbătare pe care dacă îl spunem cu credință vie celor ce au pierdut o ființă dragă îi poate întări în toată tristețea lor. Chiar dacă nu avem puterea credinței Sfântului Pavel, simplul fapt că îi spunem celui îndurerat un cuvânt de compasiune și de îmbărbătare are mare valoare pentru că atunci când omul e necăjit dacă tu compătimești împreună cu el tristețea lui se diminuează, a spus Mitropolitul Clujului. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Andrei a hirotonit în preot pe tânărul Grigore Toma Someșan care va sluji la Parohia Mociu II, Protopopiatul Cluj I. La slujbă a asistat și o comisie pentru formarea ecumenică a tinerilor, ce face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor, prezentă la Cluj-Napoca în cadrul unei întruniri ce se va desfășura pe parcursul săptămânii acesteia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 7219, Ultimul acces: 2026-07-25 18:05:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1