AGENDĂ: Evenimentele lunii octombrie 2017[2017-10-02]de Gheorghe Anghelhram-2013-sf-dimitrie-cel-nou-bucuresti A 10-a lună a anului calendaristic și a doua a anului bisericesc, luna octombrie cuprinde mai multe sărbători și evenimente religioase. Dintre toate, cel mai important este hramul Catedralei Patriarhale sărbătorit în ziua de cinstire a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 2 octombrie Sărbătoarea Sf. Ciprian Sfântul originar din Antiohia este mare izbăvitor de vrăji, fiind el însuși, înainte de convertire, un vrăjitor vestit al vremurilor sale. Un fragment din sfintele sale moaște se află la Biserica Zlătari din Capitală, locaș de cult ce îl are ca ocrotitor. 4 octombrie Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor. Concursul va avea loc la Centrul pentru formare continuă Dumitru Stăniloae din București. Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minimum 7,00 (șapte), cu nici o notare parțială la proba scrisă sau proba orală sub 6,00 (șase). Examenul de capacitate preoțească are valabilitate de 1 an (pentru cei care vor obține media între 7,00 și 8,99) și 2 ani (pentru cei care vor obține cel puțin media 9,00). 5 octombrie În perioada 5-6 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se va întruni la Reședința Patriarhală. În cadrul acestei ședințe va fi ales un nou chiriarh pentru Episcopia Hușilor (detalii aici). Sărbătoarea Sfinților Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu Hotărârea canonizării acestora a avut loc joi, 25 februarie 2016, în ședință de lucru a Sfântului Sinod al BOR. Proclamarea canonizării a avut loc în data de 28 septembrie 2016, în biserica Mănăstirii Sfântul Antim Troianu. Parohia Vatra Luminoasă din București : Conferință dedicată prevenirii violenței în familie. Ziua Internațională a Educației În anul 1994, UNESCO a proclamat data de 5 octombrie drept Ziua Internațională a Educației pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a documentului Recomandare privind statutul cadrelor didactice. 6 octombrie Sărbătoarea Sfântului Apostol Toma. 7 octombrie Sărbătoarea Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah. Cu acest prilej, Biserica din incinta Palatului Cotroceni își sărbătorește hramul. Acești sfinți sunt și ocrotitorii Catedralei Mitropolitane din Craiova, unde se află și un fragment din moaștele lor. În ajunul sărbătorii, la Craiova este organizată o procesiune cu moaștele acestor mucenici. 13 octombrie Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași În anul 1996, a fost pentru prima dată în istoria pelerinajului din România când peste un milion de credincioși au venit să cinstească, la Iași, pe Sfântul Apostol Andrei și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc prin sărbătorirea, în fiecare an, în data de 13 octombrie, a Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. 14 octombrie Cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași vor avea loc ample manifestări culturale și religioase. Cu acest prilej vor fi aduse moaștele Sfintei Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla. Moaștele sfintei se află în Catedrala Mitropolitană din Iași. Odoarele au fost aduse de Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iași, în Moldova, la Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, în anul 1641. Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoștință pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. 15 octombrie Sfinții Părinți de la Sinodul 7 Ecumenic Ultima mare confruntare de doctrină a Bisericii primelor veacuri a fost iconoclasmul, erezie îndreptată împotriva cultului icoanelor. După o serie de persecuții lansate de împărați bizantini iconoclaști, Biserica a răspuns prin convocarea Sinodului al VII-lea Ecumenic, în 787, la Niceea. Sinodul a început în data de 24 septembrie 787 și s-a încheiat în 13 octombrie 787, în Palatul imperial Magnaura din Constantinopol. Prăznuirea Părinților care au restabilit dreapta credință s-a instituit la scurt timp după încheierea sinodului, cel mai târziu la începutul secolului al IX-lea. 19 octombrie În Parohia Oborul Vechi din București va avea loc un eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru beneficiarii centrului social de la Valea Screzii. Va conferenția pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului. 20 octombrie Agenția de știri Basilica împlinește doi ani de misiune mediatică pe rețelele de socializare. În luna octombrie a anului 2015, cu binecuvântarea Patriarhului României, Agenția de știri Basilica a pătruns în sfera Social Media prin înființarea de conturi pe următoarele rețele: Facebook, Twitter, Instagram, Google+ și Youtube. Pe parcurs s-a adăugat și Pinterest. 21 octombrie Sărbătoarea Sfinților Cuvioși Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. Acești Sfinți Mărturisitori au strălucit în propovăduirea dreptei credințe în veacul al XVIII-lea. 23 octombrie Biserica Ortodoxă cinstește pe cei șapte tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei sunt socotiți ocrotitorii celor care au insomnii. Cei șapte tineri s-au retras, în timpul persecuției lui Deciu, într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Împăratul Deciu a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și prin lipsa hranei. Sursele siriene ale vieților celor șapte sfinți spun că, din acel moment, ei au dormit, prin voia lui Dumnezeu, 200 de ani. După cuvintele lui Nichifor Calist, cei șapte tineri au mai trăit încă șapte zile, iar apoi au adormit întru Domnul în anul 434, fiind înmormântați cu mare cinste de către întregul popor. 26 octombrie Sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. 27 octombrie 2017 Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor Mii de pelerini vor participa și anul acesta la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Patriarhală. Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează cu acest prilej mai multe evenimente religioase și culturale: Procesiunea Calea Sfinților; Etapa finală a celei de a zecea ediții a Festivalului Concurs Național de Muzică bisericească Lăudați pe Domnul! 28 octombrie Sărbătoarea Sfântului Iachint de Vicina, Primul Mitropolit al Țării Românești. Ședința solemnă a Sfântului Sinod, în Aula Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei. Va fi evocată personalitatea Patriarhului Justinian Marina și a altor apărători ai Ortodoxiei din timpul comunismului. Vor participa ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 704, Ultimul acces: 2026-07-26 14:57:46
|
Timp total: 0.06s...
[]:1