Sinodul Patriarhiei Antiohiei s-a întrunit în Liban | Doi mitropoliți au fost aleși pentru diaspora siriană[2017-10-04]de Aurelian IftimiuSfantul Sinod al Patriarhiei Antiohiei Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei și-a început marți lucrările la Mănăstirea Sfântul Ilie Shwayya, stavropighie patriarhală aflată în apropierea capitalei Libanului. Ședințele sinodale sunt prezidate de Preafericitul Părinte Ioan, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient. Potrivit site-ului oficial al Patriarhiei, în a doua zi de lucrări, 4 octombrie, Sfântul Sinod a ales doi mitropoliți pentru eparhiile ortodoxe siriene din Mexic și Australia. În urma alegerilor de miercuri, Episcopul Ignatie de Cezareea a fost ales Mitropolit de Mexic, în urma vacantării scaunului mitropolitan prin decesul Mitropolitului Antonio Chedraoui din data de 14 iunie 2017. În cadrul ședinței, Arhimandritul Basilios Kodseie, protosinghel al Mitropoliei de Australia, a fost ales Mitropolit al comunităților ortodoxe siriene din Australia, Noua Zeelandă și Oceania. Scaunul mitropolitan a rămas vacant în urma decesului Mitropolitului Paul Saliba, în data de 1 iulie a acestui an. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 729, Ultimul acces: 2026-07-24 18:46:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1