Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia își va sărbători hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia își va sărbători hramul

[2017-09-15]
de Andrei Pau

Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia își va sărbători hramul în data de 17 septembrie 2017. Sărbătoarea va debuta prin participarea copiilor și părinților la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată la Biserica Scaune.
În continuare vor fi săvârșite: slujba Acatistului Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapi, precum și o slujbă de Te-Deum pentru începutul de an școlar.
În aceeași zi, va avea loc vernisarea expoziției Crucea – izvor de credință, realizată de Mariana Tănăsescu. De asemenea, cei prezenți vor putea admira icoanele pe sticlă realizate de copiii centrului. Acestea au fost înfăptuite în cadrul atelierului de creație.
Anul acesta, Centrul Sfânta Muceniță Sofia și-a deschis porțile pentru 40 de elevi proveniți din familii cu posibilități materiale reduse. Cu ocazia hramului, aceștia vor primi daruri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 625, Ultimul acces: 2026-07-24 23:06:34