Arhiepiscopul Pimen își aniversează ziua onomastică[2017-08-27]de Iulian DumitrascuÎnaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților își sărbătorește în 27 august 2017 ziua onomastică. Cu această ocazie, Părintele Patriarh Daniel i-a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. A urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat; între 1948 și 1951 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire, absolvind în 1951; la 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie același an a fost hirotonit ierodiacon. În anul școlar 1951-1952, a fost numit profesor pentru ciclul al ll-lea în cadrul Școlilor mănăstirești de la Neamț și Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamț (1952-1953); între 1953 și 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din București, unde a obținut licența cu lucrarea: Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale. A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln. Bun slujitor și gospodar, a fost numit iconom și apoi stareț al mănăstirii Putna (1957-1961). Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăstirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) și arhimandrit (1975); între 1974 și 1978 este stareț la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava. De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 și 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia lașilor. La recomandarea Arhiepiscopului și Mitropolitului Moldovei, Teoctist Arăpașu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei lașilor, cu titlul de Suceveanul și hirotonit în 24 iunie 1982. În urma reînființării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și întronizat la Suceava în 3 martie 1991. Pe lângă fructuoasa activitate misionar-pastorală și administrativ gospodărească a publicat și diverse studii, îndeosebi cu privire la iconografia bisericească, dar și articole, cronici, recenzii în Mitropolia Moldovei și Sucevei sau Candela (de la Suceava); a făcut parte din delegații care au reprezentat Biserica noastră în străinătate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 691, Ultimul acces: 2026-07-25 11:29:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1