Binecuvântare de lucrări la biserica Sf. Ierarh Nicolae din Sohodol[2017-08-13]de Iulian DumitrascuÎn Duminica a X-a după Rusalii, PS Gurie a binecuvântat lucrările efectuate la biserica Sf. Ierarh Nicolae a filiei Sohodol din cadrul Parohiei Lelese, Protopopiatul Deva. Apoi, a săvârșit Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Eparhiei Devei și Hunedoarei. Meditând asupra textului biblic citit în 13 august 2017, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța credinței în rugăciunile noastre către Dumnezeu, credință care ar trebui să se asemene cu cea a tatălui lunaticului pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a vindecat. De asemenea, ierarhul a amintit importanța lăcașului de cult în viața unei comunități creștine, dar și a slujbelor săvârșite în acesta de preot împreună cu credincioșii săi. La final, Episcopul Gurie a oferit distincții atât preotului paroh Gheorghe Mircea Vlad, cât și credincioșilor implicați activ la înfrumusețarea bisericii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1243, Ultimul acces: 2026-07-25 08:37:59
|
Timp total: 0.03s...
[]:1