Schimbarea la Față a Domnului sărbătorită la Schitul Măgureni. Liturghia a fost oficiată de doi arhierei ai Bisericii noastre[2017-08-08]de Gheorghe AnghelLa hramul Schitului Măgureni din Episcopia Devei au coslujit doi arhierei ai Bisericii noastre. În ziua Schimbării la Față a Domnului, duminică 6 august 2017, Preasfințitul Părinte Gurie și Preasfințitul Părinte Timotei au oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului monahal, informează site-ul oficial al Eparhiei. Omilia a fost rostită de PS Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, care a vorbit despre semnificația teologică și duhovnicească a praznicului dumnezeiesc. În cadrul slujbei, dicaonul Ovidiu Gheorghe Murari a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei Înălțarea Domnului din orașul Simeria, protopopiatul Orăștie, iar teologul Dănuț Ionel Sandu a fost hirotonit diacon, urmând a păstorii sufletele credincioșilor din parohia Adormirea Maicii Domnului a localității Pricaz, protopopiatul Orăștie. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru bucuria de a sluji împreună la acest însemnat praznic, iar credincioșilor prezenți le-a adresat un cuvânt de binecuvântare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 703, Ultimul acces: 2026-07-23 04:24:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1