Universitatea de Vară 2017 în Eparhia de Oradea[2017-07-24]Universitate de Vară23.07.2017, Oradea (Catholica) - Mi-a făcut lucruri mari cel Atotputernic (Lc 1,49) la această temă au reflectat peste 100 de tineri din Eparhia greco-catolică de Oradea, care au luat parte la Universitatea de Vară organizată de Biroul Pastoral Eparhial pentru laici la Vila Sântana din comuna Sânmartin, în perioada 17 20 iulie a.c. Tinerii cursanți au răspuns invitației PS Virgil Bercea de a petrece împreună momente de prietenie, spiritualitate, comuniune și formare în cadrul anului pastoral desfășurat sub egida Credință și discernământ. «Să fiți tineri de caracter, alegându-vă adevărate modele, să răspundeți cu fermitate marilor provocări contemporane. Da-ul vostru să fie deschis planului pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre voi, iar nu-ul să fie un act de curaj demonstrat în diferite momente», i-a îndemnat PS Virgil în cuvântul său de învățătură adresat participanților la Sfânta Liturghie de încheiere, celebrată joi, 20 iulie a.c., în parohia Nașterea Maicii Domnului din Băile 1 Mai. În cadrul Universității de Vară au fost propuse cursuri precum: Liturghia în viața creștinului și importanța sacramentelor (pr. Eduard Fischer); Biblia, izvor al fericirii (pr. Antoniu Chifor); Istoria Bisericii (Sergiu Soica); Tânărul și Biserica (pr. Anton Cioba), dar totodată diferite activități de socializare: jocuri de autocunoaștere propuse de psiholog Ana Popa, spectacole și concursul artistic X-Factor. Nu au lipsit momentele de reflecție și rugăciune în jurul unui verset biblic propus ca și meditație zilnică pentru a ajuta fiecare tânăr să ofere un răspuns personal întrebărilor propuse. Ediția din acest an a Universității de Vară s-a încheiat cu un examen de evaluare și festivitatea de premiere a tinerilor participanți la finalul unei sesiuni formative menită să le deschidă noi ferestre spre viitor. (din corespondența semnată de Ștefan Madarași pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 612, Ultimul acces: 2026-07-26 05:08:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1