Inaugurarea muzeului etnografic Casa Vlădicăi la Stănița, județul Neamț[2017-07-20]de Gheorghe AnghelInaugurare muzeu Stănița (1) Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a inaugurat astăzi muzeul din comuna Stănița. Cunoscut sub denumirea Casa Vlădicăi, edificiul a fost inaugurat de IPS Ioachim, fiu al satului, în prezența autorităților centrale și locale, preoților și credincioșilor locali și din împrejurimi. Manifestările legate de ziua comunei Stănița au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, într-un foișor special amenajat în curtea lăcașului de cult închinat Sfântului Nicolae, de un sobor de preoți și diaconi condus de Arhim. Pimen Costea, vicar administrative al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În omilia transmisă cu acest prilej, părintele vicar a vorbit celor prezenți despre însușirea de către fiecare credincios a credinței adevărate după modelul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul și despre acceptarea voii lui Dumnezeu chiar și atunci când aceasta pare greu de împlinit. După Liturghie, soborul preoților și mulțimea credincioșilor, precum și numeroși tineri îmbrăcați în port național, s-au deplasat în procesiune spre monumentul închinat eroilor locali care și-au sacrificat viața în cele două Războaie Mondiale, situat în centrul localității. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit o slujbă de pomenire a eroilor, urmată de ceremonia depunerilor de coroane. În continuare a urmat inaugurarea muzeului Casa Vlădicăi, obiectiv etnografic care reprezintă forma restaurată și reamenajată a casei țărănești originale ce a aparținut părinților Arhiepiscopului Romanului și Bacăului. După oficierea slujbei și rostirea alocuțiunilor, oaspeții au fost invitați să viziteze Casa Vlădicăi. După inaugurarea edificiului muzeal a urmat lansarea volumului Poeme, ce îl are ca autor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Invitată pentru a vorbi despre acest volum a fost doamna prof. dr. Mihaela Elena Băltoi, care a realizat o recenzie a volumului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1107, Ultimul acces: 2026-07-25 23:50:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1