160 pelerini de la parohia Iancu Vechi Mătăsari în pelerinaj la mănăstiri din județul Vâlcea[2017-07-05]de Iulian DumitrascuÎn ziua de 1 Iulie 2017, parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sectorului 2 Capitală a organizat sub genericul Istorie, cultură, spiritualitate și tradiție un pelerinaj la trei dintre cele mai reprezentative așezăminte monahale din Arhiepiscopia Râmnicului: mănăstirile Hurezi, Bistrița și Dintr-un lemn. A fost, de asemenea, vizitat centrul de olărit din comuna Olari din apropierea orașului Hurezi, informează Serviciul de comunicare și relații publice al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari. La pelerinaj, organizat cu sprijinul Agenției de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române, au participat 160 de membri ai comunității parohiale, tineri, adolescenți și copii înscrisi la cele patru programe educaționale ale parohiei. La reușita pelerinajului și-a adus contribuția comunitatea parohială din localitatea vâlceana, Frâncești care a pregătit masa de prânz pentru cei 160 pelerini din București. Pelerinajul, pe lângă semnificația duhovnicească și culturală, a avut și o importantă dimensiune socială prin participarea gratuită a unor copii și persoane adulte din familii sărace care nu au vizitat niciodată mănăstiri sau alte obiective religioase. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2278, Ultimul acces: 2026-07-25 09:35:44
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1