Mii de clujeni la Procesiunea de Rusalii. IPS Andrei i-a îndemnat la mărturisirea publică a credinței - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mii de clujeni la Procesiunea de Rusalii. IPS Andrei i-a îndemnat la mărturisirea publică a credinței

[2017-06-06]
de Gheorghe Anghel

Procesiune de Rusalii - Cluj (1)
Mii de credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Procesiunea de Rusalii, organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la inițiativa și cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Aflată la cea de-a șaptea ediție, procesiunea își dorește să reînvie o veche tradiție din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător, cu prilejul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, informează Radio Renașterea.
Manifestarea a debutat la ora 17:00 pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, unde Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au luat parte, pe lângă miile de credincioși, peste 100 de preoți clujeni de la parohiile din municipiu, dar și de la cele învecinate Clujului. De asemenea, au fost prezenți studenții teologi și elevii seminariști, dar și tineri din asociațiile eparhiei, mulți îmbrăcați în straie populare.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în piață, lansând un îndemn la a-și manifesta public credința:
Prin ieșirea noastră în centrul orașului, îl mărturisim pe Iisus Hristos! Toate aceste procesiuni trebuie să le desfășurăm și să mărturisim că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru și că singura șansă a omenirii este creștinismul! Am observat însă că dintr-o anumită inhibiție sau chiar comoditate, nu peste tot se cutează să se facă această mărturisire publică. Ne rugăm tot timpul în biserică, dar trebuie să ieșim și în afară ca să-L mărturisim pe Hristos!
Apoi, ierarhul, insoțit de preoți și mulțimea de credincioși, a pornit în procesiune pe următorul traseu: Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii (prin fața Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu, după care întregul sobor a revenit în fața Catedralei. Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori și icoane.
De-a lungul traseului s-au făcut mai multe opriri, s-au rostit ectenii speciale și s-a cântat troparul Rusaliilor.
După încheierea procesiunii, în fața Catedralei Mitropolitane, a fost oficiată slujba sfințirii mici a apei și au fost rostite rugăciuni pentru binecuvântarea naturii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 609, Ultimul acces: 2026-07-25 09:12:32