Sărbătoarea Sfintei Treimi la Mănăstirea Comana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Sfintei Treimi la Mănăstirea Comana

[2017-06-06]
de Iulian Dumitrascu

În ziua sărbătoririi Preasfintei Treimi, 5 iunie 2017, PS Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Comana din județul Giurgiu.
Episcopul Giurgiului a rostit un cuvânt în care a explicat credincioșilor prezenți sensurile duhovnicești ale sărbătorii, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Această Taină a lui Dumnezeu unul în Ființă și întreit în Persoane depășește rațiunea umană, dar pentru că este descoperită oamenilor prin grija lui Dumnezeu, ea poate fi primită prin credință, a spus ierarhul.
Totodată, Preasfinția Sa a mai subliniat: Dumnezeu Tatăl este soarele universului, care există din veșnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veșnicie, iar Duhul Sfânt este căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile și să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina și căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt — Preasfânta Treime.
Mai departe, în Sala Tronului a Voievodalei Mănăstiri Comana, județul Giurgiu, s-a desfășurat conferința de primăvară a preoților din Protopopiatul Hotarele. Temele abordate s-au încadrat în tematica generală a Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3876, Ultimul acces: 2026-07-23 11:56:17