Sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul în Bacău: Sute de credincioși s-au rugat împreună cu ierarhul lor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul în Bacău: Sute de credincioși s-au rugat împreună cu ierarhul lor

[2017-05-29]
de Sorin Ionițe

Câteva sute de credincioși au participat sâmbăta aceasta împreună cu IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ioan Rusul care au avut loc în Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău.
În ziua sărbătorii Sfântului Ioan Rusul, 27 mai 2017, a fost scos spre închinare un fragment din moaștele sale, aflat în tezaurul bisericii băcăuane, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a participat la întâlnirea culturală Martori și mărturisitori din temnițele comuniste. Din soborul slujitor a făcut parte Pr. Costică Busuioc, protoiereul protopopiatului Bacău.
În cuvântul rostit în cadrul slujbei, IPS Ioachim a îndemnat pe cei prezenți la trăire autentică a credinței ortodoxe, după exemplul sfinților.
Evenimentul cultural desfășurat după Sfânta Liturghie a fost moderat de Pr. Marius Iacobeanu, parohul comunității, și de preotul împreună slujitor Eugen Ciuche.
În cadrul întâlnirii, au vorbit despre suferințele îndurate în temnițele comuniste mai mulți foști deținuți politici: Prof. Dr. Ioan Mitrea, Prof. Ioan Dănilă, Gheorghe Ivănescu, Alin Mureșan, Lucica Andronic și Alexandru Bulai.
Programul a cuprins un recital muzical prezentat de artista Paula Florescu, un monolog al actorului Bogdan Matei și un recital de poezie al actriței Anca Bucșă.
Părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, a amintit de pomelnicul deținuților politici din Închisoarea Târgu Ocna, iar IPS Ioachim a încheiat seria discursurilor cu un cuvânt despre suferința pentru dreapta credință a martirilor din temnițele comuniste.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 601, Ultimul acces: 2026-07-22 21:46:33