IPS Petru: Creștinii ortodocși au datoria de a-și mărturisi credința în orice împrejurări - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Petru: Creștinii ortodocși au datoria de a-și mărturisi credința în orice împrejurări

[2017-05-30]
de Gheorghe Anghel

IPS Petru slujind la Chișinău (3)
Mitropolitul Basarabiei le-a vorbit duminica aceasta credincioșilor din Chișinău despre importanța Primului Sinod Ecumenic în istoria Bisericii, dar și despre necesitatea mărturisirii credinței în orice moment al vieții noastre. Avem datoria de a ne mărturisi dreapta credință în orice împrejurări, le-a spus Ierarhul celor prezenți.
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Duminica Sfinților Români” și „Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul“ din Sectorul Ciocana al orașului Chișinău, informează site-ul oficial al Eparhiei.
La finalul slujbei, IPS Petru a adresat celor prezenți o omilie în care a amintit de evenimentele din secolul IV.
La Sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnată învățătura greșită a lui Arie care susținea că Iisus nu este Dumnezeu Adevărat, prin aceasta negând dumnezeirea Lui. Atunci au fost formulate și primele șapte articole ale Crezului, celelalte cinci au fost formulate în 381, la Sinodul II Ecumenic întrunit la Constantinopol.Crezul reprezintă o formă concentrată a învățăturii noastre de credință și este rostit la fiecare Sfântă Liturghie și Botez.
Noi, creștinii ortodocși botezați în numele Sfintei Treimi, avem datoria de a cunoaște Crezul și de a-l mărturisi. Astfel, orice creștin ortodox are datoria de a cunoaște învățătura Bisericii și de a-și mărturisi credința în orice împrejurări, a evidențiat Ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Alexandru Bulai a fost hirotonit preot pe seama parohiei mai sus menționate.
Evenimentul s-a încheiat o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra părintelui paroh Alexei Simionov, parohiei și familiei sale.
Părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Petru pentru slujire și l-a invitate pe Arhipăstorul Mitropoliei Basarabiei să revină în mijlocul comunității pe care o păstorește și cu alte ocazii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 691, Ultimul acces: 2026-07-24 14:44:36