Mărturisitorii Ortodoxiei din închisorile comuniste – modele de libertate la ultima întâlnire premergătoare ITO 2017 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mărturisitorii Ortodoxiei din închisorile comuniste – modele de libertate la ultima întâlnire premergătoare ITO 2017

[2017-05-22]
de Sorin Ionițe

A patra și ultima etapă de pregătire a voluntarilor pentru Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO 2017) s-a desfășurat sâmbătă, 20 mai 2017, la Iași, informează doxologia.ro.
Aproximativ trei sute de tineri din Protopopiatele Iași I și Iași III, voluntari și participanți la ITO 2017, s-au reunit mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Sfântul Prooroc Daniel din Iași.
După slujbă, la Centrul de evenimente Agora, tinerii au participat la o serie de activități de socializare, reunite sub tema: Suntem cu adevărat liberi? Exerciții pentru libertate.
Participanții vor fi gazdele celor peste cinci mii de tineri care vor veni la Iași cu prilejul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.
Conform Arhim. Nicodim Petre, grupurile de discuții organizate au purtat diferite nume ale mărturisitorilor Ortodoxiei, care au suferit în închisorile comuniste. Părintele a subliniat faptul că aceștia, întemnițați fiind, au dobândit o libertate mai presus de cea pe care o aveau înainte.
Mărturisitorii au dobândit în închisorile comuniste libertate, bucurie, o pace interioară și prieteni pe care nu i-au putut avea în societate, a spus Arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
Tematica întâlnirii este prilejuită de Anul comemorativ 2017 al Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Tema ITO 2017 va fi Tânărul în căutarea libertății. Peste cinci mii de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani vor fi prezenți la Iași în perioada 1-4 septembrie pentru a participa la evenimentele din cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2017.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 592, Ultimul acces: 2026-07-24 15:38:12