PS Ambrozie împlinește 48 ani. Întru mulți ani![2017-04-20]de Gheorghe AnghelPS Ambrozie Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împlinește astăzi 48 ani de viață. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în data de 20 aprilie 1969, în comuna Scorțeni, jud. Prahova. A urmat Școala generală în satul Urleta, comuna Bănești, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987, cu bacalaureat. A absolvit Facultatea de Teologie din București (1992-1996), cu licență; cursuri de Master la aceeași Facultate (1998-1999). În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultății de Teologie al aceleiași Universități; în 3 martie 2005 a obținut titlul de doctor în Teologie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas). În anul 1990 a intrat în obștea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie (1991); în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. În perioada 1996-2000 a fost stareț al schitului Darvari din București pe care l-a reactivat. În 1999 a fost înălțat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, și hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000 în Biserica Sfântul Spiridon din București. În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titular al Eparhiei Giurgiului (nou-înființată) și instalat (9 aprilie 2006), în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu; Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 662, Ultimul acces: 2026-07-21 04:26:24
|
Timp total: 0.05s...
[]:1