Manifestări religioase și militare la Oradea | 98 de ani de la eliberarea orașului de armata română - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Manifestări religioase și militare la Oradea | 98 de ani de la eliberarea orașului de armata română

[2017-04-21]
de Gheorghe Anghel

98 ani de la Eliberarea Oradiei (1)
În ziua de 20 aprilie 2017, joi în Săptămâna Luminată, municipiul Oradea a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul aniversării a 98 de ani de la momentul eliberării orașului de către armată română.
Cu acest prilej, în centrul urbei au fost organizate o serie de manifestări religioase și comemorative dedicate acestui moment.
La Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Biserica cu Lună din Oradea, începând cu ora 12:00, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de Te-Deum. La eveniment au fost prezenți oficialități locale și județene, cadre militare din conducerea Garnizoanei Oradea, reprezentanți ai instituțiilor publice municipale și numeroși credincioși, informează Pr. Cristian Rus, Consilier Mass Media al Eparhiei.
A urmat, în fața sfântului lăcaș, prezentarea onorului militar și deplasarea în procesiune a participanților, de la Catedrala „cu lună”, pe strada Avram Iancu, până la statuia Generalului Traian Moșoiu din Oradea.
A fost intonat Imnul Național al României și rostite alocațiuni de Domnul Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea și Domnul Grigore Bartoș, președintele Asociației culturale „Avram Iancu”.
Festivitatea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la statuia Generalului eliberator Traian Moșoiu și defilarea gărzii de onoare.
Eliberarea orașului Oradea la 20 aprilie 1919 a avut profunde semnificații istorice. Deși prima mare conflagrație mondială se încheiase și Marea Adunare Națională de la Alba Iulia consfințise pentru totdeauna unirea teritoriilor românești înstrăinate sub sceptrul și coroana regală a României Mari, la granița de vest încă se mai aflau fâșii de pământ românesc neeliberate, în care unirea efectivă nu se realizase.
A venit, însă, și mult așteptatul eveniment al eliberării, în dimineața primei zile de Paști a anului 1919, 20 aprilie, când fruntașii români ai orașului au ieșit în întâmpinarea armatei române, ce era condusă de către bravul general Traian Moșoiu. Acesta, însoțit de ofițeri superiori, a intrat în clădirea primăriei la ora 14, procedând la preluarea oficială a conducerii urbei.
Eliberatorii Oradiei au fost întâmpinați apoi, în fața bisericii „cu lună”, de vicarul Roman Ciorogariu, cel care avea să devină cel dintâi episcop al Oradiei de după reactivarea eparhiei, în 1920, de corul „Hilaria” dirijat de diaconul Nicolae Firu și de mulțime de români dreptmăritori.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 673, Ultimul acces: 2026-07-23 21:43:52