Lumina Sfântă | Delegația Patriarhiei Române, la Ierusalim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lumina Sfântă | Delegația Patriarhiei Române, la Ierusalim

[2017-04-14]
de Gheorghe Anghel

PS Timotei Prahoveanul - Ierusalim
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu membrii delegației care va aduce Lumina Sfântă în România, a ajuns la Ierusalim.
Astăzi vor fi vizitate mai multe obiective religioase din cetatea sfântă și din împrejurimi.
Delegația va participa, în cursul după amiezii, la Vecernia Mare oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, în Biserica Învierii. După slujbă, urmează să aibă loc o întâlnire cu Întâistătătorul Patriarhiei Ierusalimului.
În cursul zilei de astăzi fost vizitată Biserica Nașterii Domnului din Betleem, edificiu construit de Împărăteasa Elena în secolul al IV-lea și refăcută de evlaviosul împărat Justinian cel Mare în secolul al VI-lea.
Biserica se află în partea de răsărit a orașului Betleem, la 8 km de Ierusalim. De-a lungul timpului, domnitorii români au făcut numeroase danii la această biserică și au sprijinit Locurile Sfinte în vremuri grele.
Delegația noastră s-a aflat și în apropierea zonei minate de la Iordan. La schitul românesc aflat în această zonă a slujit Sfântul Ioan Iacob de la Neamț în perioada 1947 – 1952.
În urma izbucnirii conflictului armat din anul 1967, biserica Schitului Românesc și clădirea care adăpostea chiliile viețuitorilor au fost deteriorate, devenind nelocuibile. Începând cu anul 1970 accesul persoanelor în zonă a fost interzis. Autoritățile israeliene au minat terenul (au fost plantate aproximativ 3.800 de mine) și au ridicat un gard de demarcație. În prezent, regiunea este declarată zonă militară închisă pe o distanță de 5 km de la râul Iordan spre interiorul țării, accesul făcându-se doar sub escortă militară.
Ieri, Preasfințitul Părinte Timotei a oficiat slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Așezământul românesc de la Ierihon.
Spre seară, delegația a fost întâmpinată la Ierusalim de arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Țara Sfântă și superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 699, Ultimul acces: 2026-07-22 09:24:57