Arhiepiscopul Ciprului împlinește 76 de ani[2017-04-10]de Gheorghe AnghelThe Orthodox Archbishop of Cyprus, Chrysostomos II Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, împlinește astăzi 76 de ani. Ierarhul s-a născut în data de 10 aprilie 1941. Este originar din Paphos, sudul Ciprului. La împlinirea vârstei de 12 ani a intrat ca frate începător în Mănăstirea Sfântul Neofit. În data de 3 noiembrie 1963, a fost hirotonit diacon de Preasfințitul Părinte Gheorghe, Episcopul Trimitundei. În anul 1968 și-a început studiile la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, pe care a absolvit-o în anul 1972. A fost hirotonit preot în 12 noiembrie 1972 de Arhiepiscopul Macarie al III-lea și apoi numit stareț al Mănăstirii Sfântul Neofit. În 25 februarie 1978, starețul Hrisostom a fost ales Mitropolit de Paphos. A fost hirotonit episcop în 26 februarie 1978. În această perioadă a reprezentat Biserica Ortodoxă a Ciprului la numeroase conferințe în străinătate. A întemeiat 5 muzee care cuprind vestigii bisericești din districtul Paphos. Ca urmare a pensionării Arhiepiscopului Hrisostom I, în anul 2006, Mitropolitul Hrisostom a fost desemnat ca locum tenens al acestuia și apoi a fost ales ca Arhiepiscop al Noii Iustiniane și Întâistătător al Bisericii Ciprului în data de 5 noiembrie 2006. A fost intronizat în 12 noiembrie 2006 în Catedrala Sfântul Nicolae din Nicosia. Preafericitul Hrisostom, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 738, Ultimul acces: 2026-07-18 08:54:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1