Focșani | Peste 3000 de credincioși au participat la procesiunea de Florii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Focșani | Peste 3000 de credincioși au participat la procesiunea de Florii

[2017-04-10]
de Gheorghe Anghel

Procesiune Focșani (4)
La Focșani, procesiunea de Florii a fost organizată pentru al doilea an consecutiv. Pelerinajul din 8 aprilie 2017 a avut două puncte de plecare: biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel de pe Bd. Independenței și biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Cartierul Sud, informează Dragoș Olteanu, Consilier Mass Media al Eparhiei.
După ce au participat la slujba Vecerniei, credincioșii au pornit în procesiune până la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Piața Unirii, făcând scurte popasuri la bisericile situate pe traseu.
În locașul de cult din centrul orașului, Vecernia cu Litie a fost oficiată de un sobor de slujitori, în frunte cu Pr. Cons. Ioan Șolea, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Procesiunea s-a încheiat cu sfințirea icoanei praznicului și cu citirea rugăciunii de binecuvântare a pelerinilor, în fața bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Cei peste trei mii de credincioși prezenți la eveniment au avut prilejul să se închine la un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia Romana care a fost adus de la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 648, Ultimul acces: 2026-07-20 19:12:41