Expoziție caritabilă la parohia Delea Nouă din Capitală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Expoziție caritabilă la parohia Delea Nouă din Capitală

[2017-04-10]
de Andrei Pau

Parohia Delea Nouă Calist din Sectorul 3 al Capitalei a organizat duminică, 9 aprilie 2017, expoziția caritabilă intitulată Florile din Grădina Sufletului, a transmis părintele Valentin Fătu, parohul bisericii.
În cadrul evenimentului au fost expuse icoane pictate pe sticlă, precum și decorațiuni. Lucrările au fost confecționate manual de beneficiarii Centrului de zi Sfânta Muceniță Sofia.
După participarea la Sfânta Liturghie, corul centrului a interpretat un recital prepascal de colinde tradiționale de Florii.
Cei prezenți la eveniment au luat parte la colecta organizată în cadrul manifestării. Banii strânși vor fi folosiți pentru susținerea activităților din cadrul Centrului de zi.
Laura Irimia, coordonatorul centrului, a mulțumit tuturor celor implicați în activitatea desfășurată la biserica bucureșteană.
Dorim să mulțumim tuturor pentru generozitate și pentru faptul că în această perioadă premergătoare Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt alături de cei care au nevoie de un sprijin, a spus Laura Irimia.
La final, copii au primit daruri constând în cărți, dicționare, materiale didactice, dulciuri și jucări.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3309, Ultimul acces: 2026-07-22 13:24:01