Vernisaje românești la Budapesta și Szentendre[2017-04-11]În zilele de 7 și 8 aprilie 2017, doi artiști plastici, Adela Kiss și Ștefan Oroian, membri ai comunității istorice românești din Ungaria, au vernisat expoziții personale la Szentendre și Budapesta. La ambele manifestări a asistat și E.S. Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula. În data de 30 ianuarie 2017, cei doi au fost laureați cu Premiul de excelență al Institutului Cultural Român.2017, la București, într-o festivitate găzduită de Teatrul Național.Adela Kiss a vernisat expoziția Cu vaporul la Szentendre, la Galeria Varoshaz, din incinta Primăriei orașului Szentendre, vineri, 7 aprilie 2017, ce poate fi vizitată în perioada 7 aprilie-26 mai 2017. Au transmis cuvinte de salut Iulia Pantea, președintele Autoguvernării Românești din Szentendre, Gyurk Dorottya, viceprimarul orașului, iar jurnalistul Ștefan Frătean (inițiator al redacțiilor TV și Radio de naționalitate română la începutul anilor 1980), a prezentat biografia Adelei Kiss. La manifestare au participat printre alții, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Miklos Versegy, primarul orașului Szentendre, Anamaria Brad, referent pt. învățământul de naționalitate română pe lângă Ministerul Resurselor Umane al Ungariei, Ana Borbely, lingvist, membru al Institutului de Cercetări a Românilor din Ungaria, alți invitați. Adela Kiss, grafician, artist plastic, a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din Jula în anul 1994, după care a fost bursiera Statului Român la Academia de Artă Ioan Andreescu din Cluj-Napoca secția design, pe care a terminat-o în anul 1999, unde a urmat și un curs post-universitar. După studii, s-a întors în comunitatea din care a plecat, stabilindu-și sediul în capitala Ungariei. Lucrările sale au fost prezente în cadrul mai multor expoziții personale sau de grup, organizate în România (Baia Mare, Alba Iulia, Timișoara, Cluj-Napoca), Ungaria (Jula, Budapesta, Seghedin, Bichișciaba, Gödöllő), Anglia (Liverpol), Albania (Permeti), Austria (Werfenweng) sau Maroc. În anul 2015 a participat cu o expoziție de grup la Filiala din Seghedin a ICR Budapesta. Este membră a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Arta ei fină, rafinată, plină de sensibilitate și de un elan tineresc original, se inspiră din moștenirea de la tatăl său, român originar din Bihorul unguresc, și de la mama sa, româncă originară din Micherechi. Ambientul muzical al manifestării a fost asigurat de muzicieni români originari din Chitighaz (Petru Tulcan (trompetist, lider al formațiilor Police Big Band, Budapest Jazz Orchestra și Trans Balcan Collectiv. Și-a terminat studiile superioare la Academia de Muzică din Budapesta. Este organizatorul concertelor de Crăciun al suflătorilor originari din Chitighaz); Ștefan Szarka, (trompetist, a studiat la Academia de Muzică din Seghedin și la Academia din Detmold (Germania). A cântat în orchestrele simfonice din Göttingen și Berlin. În prezent este profesor la Școala de Muzică din Ferencvaros, Budapesta.) și David Frătean (gornist, în anul 2016 a obținut la Academia de Muzică din Budapesta diploma de master la corn. Este gornist al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Maghiare.) Ștefan Oroian a vernisat expoziția de pictură și plastică, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Budapesta, în data de 8 aprilie 2017, expoziție ce se poate viziona până în data de 1 iunie 2017. Au vorbit despre opera lui Oroian, Eunicia Trif, reprezentant al ICR Budapesta și, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, curatorul expoziției. Au adresat cuvinte de salut Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări a românilor din Ungaria, precum și artistul plastic Ingo Glass. La manifestare au participat Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Anamaria Brad, referent pt. învățământul de naționalitate română pe lângă Ministerul Resurselor Umane al Ungariei, Tiberiu Boca, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) ș.a. Ștefan Oroian, pictor, grafician și sculptor de naționalitate română, s-a născut la 19 februarie 1947 la Bătania, Ungaria. A urmat studii de specialitate la Seghedin și Budapesta. A desfășurat o bogată activitate în domeniul ilustrației și a graficii de carte, devenind redactor artistic al săptămânalului Foaia Noastră, organul de presă al românilor din Ungaria. În 1993 a fost fondator al Editurii Noi din Jula. Înainte de a deveni jurnalist, a fost profesor de desen la Liceul Nicolae Bălcescu din Jula. A fost angajat al redacției săptămânalului Foaia românească până la pensionarea sa, în anul 2001. În anul 1991, a înființat Corul românesc Pro Musica din Jula. În februarie 2017, Ștefan Oroian a împlinit 70 de ani, dintre care 50 i-a închinat artei. A expus lucrări, începând cu anul 1968, în expoziții de grup și colective organizate la Szeged (19921998), în 1982 fiind primit în Asociația Artiștilor Plastici din Ungaria. Din 1995 este membru al AIAP, UNESCO, Paris. Din 2000 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ungaria și membru de onoare al Filialei Uniunii Artiștilor Plastici Arad din 1995. Pentru activitatea sa a fost distins cu numeroase premii, printre care premiul Artiștilor Plastici din județul Békés (Ungaria), Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (România), Meritul Crucea de cavaler (Ungaria). Lucrări semnate Ștefan Oroian au fost prezentate în mai multe expoziții personale din Ungaria, România, Germania, Franța, Olanda, Italia. Este membru al prezidiului UCRU. În data de 6 aprilie 2017, a avut loc la Micherechi (comună majoritar românească din Ungaria), cea de-a 15 ediție a Concursului de povestire Vasile Gurzău, denumit astfel în cinstea povestitorului originar din localitate, la care au participat 25 de elevi. Manifestarea înființată în urmă cu 15 zece ani la initiativa Mariei Iova, bibliotecară pensionară, este organizată în fiecare primăvară cu ocazia zilei de naștere a povestitorului Vasile Gurzău, care a trăit la Micherechi între anii 1898-1980. Elevii școlii generale din Micherechi, însoțiți de părinți, împreună cu cadrele didactice s-au adunat la Casa Căsătoriilor din Micherechi, la ediția din acest an al concursului de povești, care poartă numele povestitorului local. Anul acesta au deschis drumul spre lumea de basm cei mai talentați 25 de povestitori din clasele 1â?8 ai școlii generale locale. Ei au adus în atenția publicului povestiri din autori provenind din rândul etnicilor români din Ungaria (Vasile Gurzău, Mihai Pudri, Teodor Șimonca), dar și români (Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Alexandru Mitru ș.a.) La eveniment au participat consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, Margareta Tat, primarul localității, Bertold Netea, viceprimarul localității, Delia Kovacs, redactorul-șef al săptămânalului Cronica, cadre didactice și elevi de la Școala Generală din Micherechi. Juriul concursului a fost alcătuit din: Maria Gurzau Czegledi, directorul Liceului Nicolae Bălcescu din Gyula (nepoata regretatului povestitor Vasile Gurzău), Eva Iova Șimon, redactor-șef la Foaia Românească, Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și Ana Dulău, profesor la Școala Generală din Micherechi. Evenimentul a fost moderat de către Ana Benie, directorul școlii generale din localitate. Eleva Debora Puha,, din clasa a opta, a povestit cele mai importante momente din viața lui Vasile Gurzău, despre care s-a spus că a dus mai departe tradiția basmelor populare ale localității și regiunii. szentendre.hu/hajoval-szentendrere-2/ Sursa: Vasiloni Trandafir Florin Contor Accesări: 1318, Ultimul acces: 2026-07-22 01:13:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1