Praznicul Nașterii Domnului sărbătorit în Episcopia Oradiei[2016-12-28]de Andrei PauCredincioși din municipiul Oradea au participat în perioada sărbătorii Nașterii Domnului Hristos la slujbele oficiate de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, notează site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. În ziua praznicului Nașterii Domnului, duminică, 25 decembrie 2016, Preasfinția Sa, în prezența a peste o mie de credincioși orădeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Sfinții Melozi al tinerilor de la Catedrala Episcopală din Oradea. În cadrul slujbei, cu binecuvântarea ierarhului, s-a dat citire Scrisorii Pastorale cu prilejul Nașterii Domnului a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. La final, Episcopul Oradiei a îndemnat credincioșii prezenți ca în aceste zile de praznic, să își umple sufletele de lumina și bucuria ce izvorăsc din Nașterea Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, Care a venit în lume pentru mântuirea neamului omenesc. În a doua zi de Crăciun, luni, 26 decembrie 2016, când Biserica prăznuiește Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Buna Vestire din parohia Sânmartin. În cuvântul de rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre marele dar pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii, în persoana Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ierarhul a subliniat rolul important al Maicii Domnului în împlinirea tainei mântuirii neamului omenesc. La final, Episcopul Oradiei a binecuvântat pe cei prezenți la slujba. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3624, Ultimul acces: 2026-04-23 11:00:43
|
Timp total: 0,45s...
[]:1