Canonul cel Mare la Catedrala istorică din Caransebeș - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Canonul cel Mare la Catedrala istorică din Caransebeș

[2016-04-14]
de Gheorghe Anghel

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat miercuri, 13 aprilie 2016, Slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala istoric㠄Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, informează Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei Caransebeșului.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns și în săptămâna a cincea din Postul Mare, iar în această seară duhovnicească ne-am întărit recitind Canonul de pocăință. De asemenea ne-am bucurat duhovnicește să-i vedem pe toți cei care au participat la sfânta slujbă rugându-se împreună cu noi și făcând o incursiune în istoria Vechiului și Noului Testament, pentru că acest Canon ne arată tuturor cum trebuie să devenim și să ne apropiem de Dumnezeu”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul a fost citit, în patru părți, în primele zile ale Postului Mare, iar la Denia de miercuri, din a V-a săptămână, canonul a fost citit integral.
„Această sfântă slujbă ne arată păcatele de care trebuie să fugim, pentru că toate personajele importante din Sfânta Scriptură sunt spre explicare și puse înaintea noastră ca să luăm aminte de ce trebuie să fugim și pe cine trebuie să urmăm. Așadar, trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe toți sfinții și drepții și să fugim de oamenii păcătoși care s-au lepădat de Dumnezeu și care au preferat păcatul în locul virtuții”, a adăugat Ierarhul.
***
Canonul cel Mare este un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic cu peste 250 stihiri, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 2718, Ultimul acces: 2026-07-28 16:21:01