Primăria Sectorului 1 dă certificat de urbanism pentru moschee (Gandul.info)[2016-04-15]Primăria Sectorului 1 a eliberat, pe 11 aprilie 2016, certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenționează să o construiască pe Bulevardul Expoziției nr. 22-30, ca etapă premergătoare eliberării autorizației de construire și a planului zonal."Certificatul de urbanism este un act de informare obligatoriu care nu dă beneficiarului dreptul de construire, fiind doar o etapă legală, premergătoare eliberării autorizației de construire", meționează Primăria Sectorului 1, într-un comunicat de presă. Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 350/2001 cu completările și modificările ulterioare Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii. Potrivit Primăriei Sectorului 1, obținerea unui PUZ este însă obligatorie înainte de autorizare. Având în vedere că amplasamentul pe care urmează să fie construită moscheea este situat în zona CB5 zonă situată în afara perimetrului central, "care grupează funcțiuni complexe de infrastructură municipală și supramunicipală pentru autorizarea construcției este necesară obținerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competența exclusivă a Primăriei Municipiului București". Prin certificatul de urbanism, Primăria Sectorului 1 i-a comunicat Muftiatului Cultului Musulman din România că următoarea etapă este obținerea avizului de oportunitate al arhitectului șef al Primăriei Capitalei, în scopul întocmirii Planului Urbanistic Zonal și aprobării sale de către Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Primăria Capitalei este obligată apoi să pună în dezbatere PUZ-ul. "Numai după ce Municipalitatea va delibera și aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul construcției va putea solicita Primăriei Sectorului 1 eliberarea unei autorizații de construire", afirmă Primăria de sector. Muftiatul Cultului Musulman din România a depus, în data de 26 ianuarie 2016, la Primăria Sectorului 1, documentația pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Întrucât documentația depusă a fost incompletă, Primăria Sectorului 1 a transmis petentului o adresă de completare, prin care i s-a cerut "precizarea scopului pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism, precum și prezentarea planurilor anexă, așa cum prevede legislația în vigoare". "La rândul lor, reprezentanții cultului musulman au revenit cu o completare la documentația de urbanism, în care au prezentat documentele solicitate", precizează Primăria de sector. "În aceste condiții, Primăria Sectorului 1 avea obligația legală de a elibera certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul construcției", se arată în comunicat. În cadrul unei vizite oficiale pe care a făcut-o în martie în Turcia, președintele Klaus Iohannis a anunțat că ridicarea unei moschei este exclusiv de competența autorităților publice locale. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 668, Ultimul acces: 2026-07-30 22:44:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1