Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii Chiroiu din județul Ialomița[2016-03-25]de Gheorghe AnghelVINCEN3 De sărbătoarea Bunei Vestiri, vineri, 25 martie 2016, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, la Mănăstirea Chiroiu, care și-a serbat hramul, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei. Din soborul slujitor au făcut parte: preacuviosul părintele Arhimandrit Rafail Mîț, vicar eparhial, părinții consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, părintele Protopop Aurel Berbec, preacuvioși părinți stareți din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Vasile Petre, pe seama Parohiei Vlad Țepeș cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Protopopiatul Călărași, iar pe tânărul teolog Dorinel Necșulescu l-a hirotonit diacon. Rugăciunile pentru sănătatea robului lui Dumnezeu Mihai I, Regele României, au fost rostite și la această la Sfânta Liturghie. Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și astăzi, când credincioșii prezenți au dăruit pentru lucrarea socială a Bisericii Ortodoxe suma de 951 de lei. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți, despre popasul duhovnicesc al Bunei Vestiri în călătoria noastră spirituală a Sfântului și Marelui Post, despre începutul lucrării de mântuire a neamului omenesc, despre harul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește în această binecuvântată prăznuire pentru continuarea călătoriei spirituale în post și rugăciune. Preasfinția Sa a mulțumit credincioșilor prezenți pentru generozitate în colecta făcută. După slujba Sfintei Liturghii, a urmat slujba Parastasului, oficiată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, atât pentru ctitorii, binefăcătorii cât și viețuitorii trecuți la Domnul, ai sfintei Mănăstiri Chiroiu și preotul Alexandru Moțoc. În cotinuare, Preasfinția Sa a vizitat șantierul de pictură de la Paraclisul cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Alexandru, din incinta mănăstirii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4440, Ultimul acces: 2026-07-28 16:41:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1