„Preoţimea românească a plătit cu propria viaţă pentru păstrarea identităţii de neam, limbă şi credinţă”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

„Preoţimea românească a plătit cu propria viaţă pentru păstrarea identităţii de neam, limbă şi credinţă”

[2016-03-29]

de Aurelian Iftimiu

Varlaam
Cuvântul Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretar al Sfântului Sinod, rostit cu prilejul momentului comemorativ dedicat Martirilor Români din Balcani, organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română, la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti, miercuri, 23 martie 2016.
„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Adevărat vă spun vouă că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”. (Ioan 15, 13).
Preacucernici părinţi,
Stimaţi reprezentanţi ai Ministerului de Externe,
ai Institutului Eudoxiu Hurmuzachi,
ai Scoietăţii Culturale Macedo-Române,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
La iniţiativa insituţiilor menţionate, în această biserică de o semnificaţie simbolică unică pentru istoria, cultura şi spiritualitatea ortodoxă românească, facem astăzi slujba de pomenire a martirilor români din Balcani şi, în mod deosebit, pomenirea Părintelui Haralambie Balamace, care a fost ucis chiar într-o zi ca aceasta de 23 martie a anului 1914, chiar în noaptea praznicului Învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Este o iniţiativă care trebuie apreciată, repetată anual, şi susţinută de către toate instituţiile româneşti, de către toţi românii, ştiut fiind cât de mult au suferit românii, care din cauza vitregiilor istoriei au ajuns să locuiască în afara graniţelor ţării căreia îi aparţineau prin limbă, prin cultură, prin origine.
Numai în perioada la care ne referim acum, aceea de la începutul secolului al XX-lea, după încheierea războaielor balcanice, când pentru toate naţiunile din Balcani au răsărit zorii independenţei, ai afirmării şi dezvoltării independente, românii au dat atât de multe jertfe şi au avut de îndurat atât de multe suferinţe. Numai în contextul în care a trăit şi lucrat părintele Balamace, acela al promovării învăţământului românesc şi a credinţei ortodoxe în mijlocul populaţiei româneşti, oricum se numeşte ea: vlahă, aromână, macedo-română, istro-română ş.a.m.d., după statisticile realizate, în sudul Dunării, au fost ucişi în anii aceştia, peste 500 de preoţi, învăţători, profesori şi elevi, însă, în aceeaşi măsură, au avut de suferit şi comercianţii, industriaşi, cunoscută fiind abilitatea populaţiei româneşti din Balcani pentru aceste profesii. Chiar şi populaţia simplă a avut de suferit, de aceea, unii au preferat să emigreze în România decât să continue să fie supuşi acestui teribil proces de deznaţionalizare iniţiat şi susţinut de naţionalismele exacerbate ale popoarelor din Balcani.
Însă când pomenim şi vorbim despre martirii români care au suferit pentru păstrarea conştiinţei naţionale, a credinţei ortodoxe, a limbii române, desigur că ne referim la toţi martirii neamului, din toate veacurile şi din toate locurile.
Astăzi, 23 martie, ziua uciderii părintelui Haralambie Balamace, facem pomenirea martirilor români din Balcani, de la începutul sec. XX. Sâmbătă, 26 martie, facem pomenirea Sfântului Mucenic daco-roman Montanus preotul şi a soţiei sale preoteasa Maxima care au suferit moartea martirică pentru credinţa lor creştină în 26 martie 304, deci cu 1710 de ani înaintea Părintelui Haralambie sau Papa Lambru Balamace într-un oraş tot din sudul Dunării şi anume în Sigidunum, Belgradul de astăzi.
Or, de la Sfântul Montanus preotul, la preoţii din Transilvania ucişi de-a lungul secolelor de prozelitism antiortodox şi antiromânesc, unii dintre ei fiind trecuţi la loc de cinste în calendarul sfintei noastre Biserici ca preoţi mărturisitori (Ioan din Galeş, Moise Măcinic din Sibiel), la Părintele Haralambie Balamace jupuit de viu şi înjunghiat în noaptea de Paşti 1914, la Părintele Aurel Munteanu, protopopul Huedinului ucis cu bestialitate de către bandele hortiste la 10 septembrie 1940 şi până la sutele de preoţi ortodocşi exterminaţi în puşcăriile comuniste româneşti, la Canal, în lagărele din Siberia sau de la Arcul Polar de Nord şi care prin lucrarea lor nu au făcut altceva decât să promoveze şi să cultive conştiinţa identităţii noastre naţionale, a unităţii noastre naţionale, a identităţii de limbă şi de credinţă, preoţimea românească, vreme de aproape două mii de ani a plătit adeseori cu sânge şi cu propria viaţă .
Părintele Haralambie Balamace a fost scos din sânul familiei sale în noaptea de Paşti, înainte de a merge la slujbă, în timp ce clopotele anunţau această preaslăvită sărbătoare a creştinătăţii, batjocorit, schingiuit şi ucis pentru motivul că în satul său Corcea din Albania înfiinţase şcoală şi biserică, cele două instituţii fundamentale care au lucrat de-a lungul secolelor pentru consolidarea conştiinţei noastre naţionale, pentru cultivarea unităţii de neam, de credinţă şi de limbă. Fără îndoială că ucigaşii au avut în vedere întreaga lui lucrare bisericească şi naţională. Pentru că el a iniţiat un program mult mai amplu de întemeiere de şcoli şi de biserici româneşti nu numai în Albania, ci şi în alte regiuni balcanice locuite de români, iar înainte de războaiele balcanice a militat şi insistat pe lângă autorităţile otomane şi cele bisericeşti de la Constantinopol ca populaţia românească din Balcani să aibă, aşa cum avusese în perioada bizantină, o episcopie a vlahilor, o episcopie a românilor. Şi, de asemenea, a militat ca naţiunea română minoritară din Imperiul Otoman să se bucure de drepturile naţiunilor libere, să devină millet cum se numeau în terminologia diplomatică otomană minorităţile naţionale sau confesionale protejate din Imperiu.
După destrămarea Imperiului Otoman, noile autorităţi politice din Balcani, dar şi autorităţile bisericeşti, din păcate, n-au văzut cu ochi buni activitatea naţională a clerului românesc care prin lucrarea sa statornică şi curajoasă zădărnicea politica de deznaţionalizare a minorităţii româneşti din Balcani.
Constatăm cu tristeţe că şi în zilele noastre, activitatea nou-înfiinţatei Episcopii a românilor sud-dunăreni, Episcopia Daciei Felix – şi vorbesc despre o reînfiinţare, renaştere sau refacere a Episcopiei pentru că ea este moştenitoarea Episcopiilor daco-romane din sudul Dunării care au funcţionat aici din timpurile apostolice şi până la prăbuşirea romanităţii dunărene în timpul marilor invazii avaro-slave de la începutul secolului al VII-lea – întâmpină o mulţime de dificultăţi şi necazuri, până la dărâmarea noilor locaşuri de cult.
Din nefericire, constatăm cu stupoare că şi la noi acasă, campania antiortodoxă care îmbracă uneori formele şi dimensiunile unei adevărate persecuţii, are ca justificare, până la urmă, aceleaşi motive care au adus moartea Părintelui Haralambie Balamace şi a altor preoţi români din Balcani, aceleaşi motive care au adus moartea preoţilor români din Transilvania, nu numai în timpul ocupaţiei hortiste, ci şi în timpul stăpânirii austro-ungare, aceleaşi motive care au trimis în mormânt sau în Siberia sute de preoţi din Basarabia şi Bucovina în timpul stăpânirii ţariste sau sovietice: consolidarea ortodoxiei strămoşeşti prin construirea de biserici şi susţinerea învăţământului românesc prin construirea de şcoli, iar în vremea noastră prin susţinerea orei de religie. Toată această campanie, cum aţi văzut, este justificată sau explicată prin două acuze aduse la adresa Bisericii: construcţia de prea multe biserici şi lobby-ul prea puternic pe care l-a făcut Biserica pentru menţinerea orei de Religie în învăţământul de stat. Iată, aceleaşi acuzaţii după 102 ani de la moartea Părintelui Haralambie Balamace.
În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, felicităm din toată inima pe reprezentanţii Ministerului de Externe, pe conducătorii Institutului Eudoxiu Hurmuzachi şi ne bucurăm să subliniem faptul că vice-preşedintele acestui Institut este un teolog, un preot, un profesor de teologie, pe ostenitorii Departamentului pentru românii de pretutindeni, pe membrii Societăţii culturale macedo-române şi pe toţi cei care lucrează în favoarea românilor din afara graniţelor ţării.
Doresc să subliniez contribuţia importantă a unor istorici şi oameni de cultură prezenţi la această slujbă de pomenire, care în ultimii ani, în ultimele două decenii, au publicat mai multe volume de documente şi lucrări de istorie foarte importante privind romanitatea balcanică, rolul Bisericii şi al Şcolii în păstrarea identităţii româneşti sud-dunărene precum şi suferinţele îndurate sau ororile şi cruzimile populaţiei greceşti, albaneze, sârbeşti sau bulgăreşti împotriva populaţiei româneşti balcanice, cu precădere împotriva liderilor acestor comunităţi, care au fost învăţătorii şi preoţii.
Ne bucurăm că aţi ales pentru ceremonie această frumoasă ctitorie domnească în care se odihnesc sfintele moaşte ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu, care în Vinerea Mare a anului 1714, cu două zile înainte Sărbătoarea Paştelui, a fost smuls din capitala Ţării Româneşti, din sânul familiei, şi dus la Istanbul pentru a ispăşi aceeaşi vină de a fi susţinut dezvoltarea Bisericii prin construirea de biserici şi mânăstiri, a culturii româneşti prin dezvoltarea artelor, tiparului şi învăţământului, într-o perioadă în care cruciadele şi războaiele nu mai puteau fi purtate, iar aceste instituţii deveniseră adevărate cetăţi de apărare a identităţii româneşti şi ortodoxe.
Vă felicităm din toată inima cu convingerea că, în anii care vor urma, această zi va deveni o zi tradiţională de pomenire a martirilor români din Balcani, iar pe cei pomeniţi astăzi Dumnezeu să-i aşeze în lumina cea netrecătoare a Împărăţiei Sale. Amin”.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 771, Ultimul acces: 2026-07-28 03:00:03

Timp total: 0.03s...

[]:1