Expoziție foto dedicată aniversării a 1000 de ani a monahismului rus în Athos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Expoziție foto dedicată aniversării a 1000 de ani a monahismului rus în Athos

[2016-03-17]
Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, a oficiat miercuri, 16 martie 2016, ceremonia de inaugurare a expoziției fotografice intitulate Sub acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: viața și modul de trai al mănăstirilor din Athos, dedicate aniversării a 1000 de ani a monahismului rus în Sfântul Munte.
Expoziția jubiliară a Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos a fost organizată cu binecuvântarea Patriarhului Kirill în muzeul de artă bisericească din incinta Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova.
La acest eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Sârbe și ai Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia.
Au fost expuse aproximativ 180 de fotografii, din perioada 1984-2016, în care sunt reprezentate mănăstirile, schiturile, chiliile, precum și chipuri de monahi atoniți.
Expoziția a fost organizată de Biserica Ortodoxă Rusă, în colaborare cu Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Athos, Ministerul Culturii al Federației Ruse și Fundația Catedralei Hristos Mântuitorul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-07-31 02:11:10