Importanța postului și respectarea lui astăzi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Importanța postului și respectarea lui astăzi

[2016-03-14]
1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform Sfântului Vasile, postul are „aceeași vârstă ca și omenirea, căci el a fost instituit în paradis "(Despre post. Cuvântul 1,3. PG 31, 168 A). El este o mare luptă duhovnicească și cea mai bună expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale și întreaga tradiție patristică, a proclamat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viața duhovnicească a omului și pentru mântuirea lui. Pe parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiția și învățătura patristică despre post, necesară pentru trezvia continuă și fără greșeală a omului și spre a-i trezi lui dorința pentru lupta duhovnicească. Postul este prezentat în Triod ca dar dumnezeiesc, har prealuminat, armă nebiruită, temelie a luptelor duhovnicești, cea mai bună cale spre bine, hrană a sufletului, ajutor de la Dumnezeu, izvor al fiecărei meditații, urmare a unei vieți nestricăcioase și asemănătoare cu cea a îngerilor, „mamă" a tuturor bunătăților și virtuților și chip al vieții viitoare.
2.Ca instituție foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament (Deuteronomul 9,18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2,15; Iona 3, 5-7) și este afirmat în Noul Testament. Însuși Domnul a postit timp de patruzeci de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4,1-2) și a dat învățături cu privire la felul ținerii postului (Matei 6,16-18). În Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de cumpătare, de pocăință și de înălțare sufletească (Marcu 1,6; Faptele Apostolilor 13,2; 14, 23; Romani 14,21). Încă din epoca apostolică, Biserica a proclamat importanța postului și a fixat miercurea și vinerea ca zile de post (Didahia 8,1), și, de asemenea, postul înainte de Paști (Sf. Irineu de Lyon, la Eusebiu, Istoria Bisericească 5,24, PG 20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească adoptată de-a lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către Vasilide, PG 10, 1277), ci și în legătură cu numărul și conținutul altor perioade post, adoptate sub influența unor factori diferiți, mai ales de ordin liturgic și mănăstiresc, cu scopul de a pregăti pe credincioși înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post și cult exprimă caracterul și scopul postului și pune în valoare caracterul său spiritual, motiv pentru care toți credincioșii sunt chemați să se conformeze, fiecare după puterea sa și după posibilitățile sale, fără să-și permită cineva, totuși, libertatea de a neglija această instituție sfântă: „Vezi să nu te abată cineva de la această cale a învățăturii [...]. Căci dacă poți să porți jugul Domnului, vei fi desăvârșit; dar dacă nu poți, fă ceea ce poți. Iar în ceea ce privește postul, poartă-l după puterea ta" (Didahia 6, 1-3).
3.Postul adevărat, ca luptă duhovnicească, este legat de rugăciunea neîncetată și de pocăința sinceră. „Pocăința fără post este nelucrătoare" (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A), de asemenea postul fără fapte de binefacere este fără valoare; mai ales în vremea de astăzi, când distribuirea inegală și nedreaptă a bunurilor lipsește popoare întregi de însăși pâinea zilnică. „Fraților, postind trupește, să postim și duhovnicește; să dezlegăm toată legătura nedreptății; să rupem lanțurile zapiselor celor silnice, tot înscrisul cel nedrept să-l sfâșiem; să dăm pâine celor flămânzi și pe cei fără de case să-i adăpostim "(Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare - cf. Isaia 58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abținere formală numai de la anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abținerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abținerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea, postul este un lucru bun" (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31, 196 D).
Abținerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum și cumpătarea - nu numai cu privire la felul, dar și la cantitatea alimentelor - constituie elementele vizibile ale luptei duhovnicești, care este postul. „Postul este abținere de la mâncare, după cum arată termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai drepți sau mai nedrepți. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana este simbolul vieții, iar lipsa de hrană este simbolul morții, tot așa și noi oamenii trebuie să postim ca să murim lumii și, după aceasta, primind hrană dumnezeiască, să trăim lui Dumnezeu" (Clement Alexandrinul, EclogĂŠ, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieții credincioșilor în Hristos și atinge apogeul său prin participarea lor la viața liturgică și, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.
4.Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de post pentru credincioși. Acesta face activă participarea lor la ascultarea de Domnul, ca prin post „ să primim prin ascultare, ceea ce am pierdut prin neascultare” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 45, La Sfintele Paști, 28, PG 36, 661 A). Sfântul Grigorie Palama rezumă într-un mod semnificativ întreaga tradiție patristică, acordând caracterului spiritual al postului - mai ales Postului Mare - un sens hristocentric: „Astfel, dacă postești, nu numai că vei pătimi și vei muri împreună cu Hristos, dar vei și învia și vei împărăți cu El în veșnicie; căci devenit una cu El, prin participarea în asemănarea morții Lui, vei fi părtaș învierii și vei fi și moștenitor al vieții în El” (Omilia 13, în Duminica a cincea a Postului, PG 151, 161).
5.Potrivit tradiției ortodoxe, măsura desăvârșirii spirituale este „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4,13) și oricine dorește să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai de aceea, asceza și lupta duhovnicească nu au limite în viața spirituală, la fel ca și desăvârșirea celor desăvârșiți. Toți sunt chemați să răspundă, potrivit puterilor lor, acestui înalt ideal, încât să fie îndumnezeiți încă din această viață. Și chiar și aceștia, deși împlinesc toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc c㠄Noi suntem slujitori nevrednici și am făcut ceea ce trebuie să facem" (Luca 17,10). Conform învățăturii ortodoxe despre viața spirituală, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a postului, ci să se încredințeze milostivirii lui Dumnezeu pentru slăbiciunile sale, pe deplin conștient de nevrednicia stării sale și deschis la autocritică. Căci este imposibil să se ajungă la viața spirituală ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.
6.Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de folos pentru mântuire și a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului, ca „un semn de pază" dăruit de Dumnezeu pentru apărarea noii vieți a credincioșilor în Hristos, împotriva uneltirilor vrăjmașului. Urmând Sfinților Părinți, ea păzește, ca și mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale și sfintele tradiții; ea propune totdeauna sfintele posturi drept cea mai bună cale în efortul credincioșilor pentru desăvârșirea lor sufletească și pentru mântuirea lor; ea proclamă necesitatea respectării de către credincioși, în cursul anului Domnului, a tuturor posturilor stabilite, adică: Postul Paștilor, cel de miercurea și vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum și posturile Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al Înălțării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului și al Tăierii Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ca și toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ținute în mod liber de către credincioși.
7.Totuși, dintr-o îngăduință pastorală, Biserica a pus regimului postului limitele iconomiei milostive. Drept consecința, ea a prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală trupească, în caz de neapărată trebuință sau în cazul vitregiei vremurilor, după o judecată plină de responsabilitate și cu grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale.
8.Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza condițiilor de viață, oricare ar fi acestea, mulți credincioși nu respectă toate hotărârile cu privire la post. Întrucât Dumnezeu „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu"(Iezechiel 33,11), Biserica trebuie să abordeze totuși toate aceste cazuri de nerespectare a sfintelor rânduieli privind postul, fie că sunt generale, fie că sunt individuale, cu grijă pastorală și cu iubire. În același timp, importanța postului nu trebuie să fie diminuată. De aceea, este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare și înțelegerea față de cei care întâmpină greutăți în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiții de muncă, etc.), fie din motive generale (condiții climatice, condiții socio-economice specifice unor țări, precum dificultăți în procurarea unor alimente de post, etc.); prin ușurarea „greutății” postului în aceste cazuri speciale așa cum sunt prezentate mai sus nu trebuie a fi slăbită în vreun fel importanța instituției sfinte a postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie exercitat de Biserică cu multă atenție și, în orice caz, cu mai multă îngăduință în cazul acelor posturi pentru care tradiția și practica Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme... „Este bine să postești în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În aceste situații să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să conduci cu forța turma încredințată de Dumnezeu; mai degrabă să fie folosite îndemnul, blândețea și cuvântul bun" (Sf. Ioan Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).
9.De asemenea, mulțimea credincioșilor trebuie să respecte sfânta ajunare și renunțarea la mâncare începând de la miezul nopții înainte de Sfânta Împărtășanie. Se obișnuiască să se postească în semn de pocăință, pentru împlinirea unei făgăduințe duhovnicești, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoți o cerere către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în cazuri de penitență, în timpul pelerinajelor și în alte împrejurări asemănătoare.
Chambésy, 16 octombrie 2015
Semnează.
IPS Mitropolit Ioan de Pergam, președinte
IPS Mitropolit Serghie de Buna-Speranță
IPS Mitropolit Damaschin
IPS Mitropolit Eusichios de Capitolias
IPS Mitropolit Hilarion de Volokolamsk
IPS Mitropolit Amfilohie de Muntenegru
IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei
IPS Mitropolit Ioan de Varna
IPS Mitropolit Gherasim de Zukdidi și Tsaissi
IPS Mitropolit Gheorghe de Paphos
IPS Mitropolit Hrisostom de Persisterion
PS Episcop Gheorghe de Siemiatitse
IPS Mitropolit Ioan de Koritsa
IPS Mitropolit George de Michalovce.
IPS Mitropolit Ieremia al Elveției, Secretarul pentru pregătirea Sfântului și Marele Sinod.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 783, Ultimul acces: 2026-07-31 02:40:11