Spectacolul „Vorbind cu Tine, Doamne!”, la Râmnicu Vâlcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Spectacolul „Vorbind cu Tine, Doamne!”, la Râmnicu Vâlcea

[2016-03-12]
La Râmnicu Vâlcea va avea loc sâmbătă, 26 martie 2016, de la ora 18:00, spectacolul Vorbind cu Tine, Doamne! Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului și Compania Teatrală Zona, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Râmnicului. Din distribuție fac parte actrița Ana Calciu, psaltul Andrei Stratulat și flautista Andrada Dumitrache.
Personajul principal al spectacolului este o pictoriță de icoane care în procesul creației ne pune în față propriile gânduri și introspecții și care, însoțită de ucenicii de atelier în acest parcurs, devine un model al spiritualității și talentului creator ce se transformă în talant mărturisitor.
***
Începând cu anul 2013, Compania Teatrală Zona a realizat și susținut spectacolul ortodox Diaconița Olimpiada, adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, rolul principal avându-l actrița Ana Calciu, în regia d-lui Marian Popescu. Spectacolul s-a jucat atât în București, cât și în alte localități ale țării (Arad, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Câmpina etc.), bucurându-se de o atenție deosebită din partea publicului de toate vârstele.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-07-30 19:24:46