Sfântul Trifon sărbătorit în Oltenia[2016-02-02]Sfântul Mucenic Trifon este cunoscut ca fiind ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada (localitate din Asia Mică) erau puse în pericol de o mulțime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a și întâmplat. De atunci și până astăzi, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul țarinilor și grădinilor oamenilor., ocrotitorul ogoarelor. Conform unei vechi tradiții locale, în mai multe localități din județul Dolj sunt oficiate în această zi slujbe de binecuvântare a plantațiilor de viță de vie, a grădinilor și livezilor. Astfel, în localități precum Galicea Mare, Segarcea, Cerăt sau Lipovu, preoții rostesc rugăciuni pentru roadă bogată, stropind vița de vie cu apă sfințită pentru a o proteja de dăunători, secetă sau grindină, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.Încă din vechime, viticultorii și pomicultorii țineau post în aceasta zi și chemau preotul să le stropească cu agheazmă livezile și via, ca acestea să fie ferite de nerodire, de secetă sau grindină. În zona Olteniei se practică un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Arezeanul (tăiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca de altfel și obiceiul întâlnit numai în această parte de sud a Olteniei, se crede a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zarezan, adică Trifon Tăietorul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 968, Ultimul acces: 2026-04-29 06:30:35
|
Timp total: 0,41s...
[]:1