Nașterea Domnului în Coslada, Spania[2013-12-26]Credincioșii Parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania, s-au întrunit în biserica parohială de Nașterea Domnului, la Sfânta Liturghie, după o perioadă de 40 de zile de post. Mulți copii s-au împărtășit, iar pentru jertfa lor și pentru bucuria praznicului au primit daruri pregătite cu mult drag de credincioșii parohiei, după cum a precizat Părintele George Cimpoca, Parohul Bisericii Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania.După Sfânta Liturghie și tradiționala agapă a bucuriei, pentru sărbătoarea Nașterii Domnului parohia a organizat, sub deviza: Un creștin mai informat este un creștin mai bun, Libro-loteria de Navidad. Participanții au pregătit din timp o carte cu temă duhovnicească sau beletristică, cu o dedicație originală sau inspirată din aforismele gândirii laice sau apoftegmele Sf. Părinți, pe care au introdus-o în circuitul libro-loteriei. Fiecare carte a fost numerotată. Dintr-un bol special pregătit, fiecare participant a extras un număr și a primit cartea corespunzătoare numărului extras. La final, cea mai frumoasă și originală dedicație a fost premiată. Pe parcursul întregului an, cărțile vor fi citite prin rotație, de către toți participanții. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1186, Ultimul acces: 2026-07-29 11:22:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1