Papa Francisc: Fără Cristos, cuvintele creștine o apucă pe calea nebuniei[2013-12-06]Papa Francisc05.12.2013, Vatican (Catholica) - Cine spune vorbe creștine dar este lipsit de Cristos, adică nu le pune în practică, își face rău sieși și altora, pentru că este dominat de orgoliu și provoacă diviziune, chiar și în Biserică. Acesta este, în esență, mesajul Papei Francisc de la predica de la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Redăm sinteza publicată de Radio Vatican.A asculta și a pune în practică cuvântul Domnului este precum construirea casei pe stâncă. Papa Francisc a explicat parabola evanghelică propusă de Liturghia zilei, amintind că Isus îi dojenește pe farisei, spunându-le că nu folosește să știi poruncile dacă nu sunt puse în practică. Mai mult, Papa atrage atenția spunând că a ști poruncile fără a le aplica "ne duc în eroare, făcându-ne să credem că ne-am construit o casă frumoasă", care este însă lipsită de temelie, nefiind o casă construită pe stâncă: "Imaginea stâncii se referă la Domnul. În prima lectură, profetul Isaia spune: 'Încredeți-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este stânca veșnică. Stânca este Isus Cristos! Stânca este Domnul! Dacă este înrădăcinat în Isus Cristos, Cuvântul este puternic, este dătător de viață, poate merge mai departe, reușind chiar să tolereze atacurile." "Însă cuvântul creștin care nu își are rădăcini vitale în Isus Cristos este un cuvânt creștin lipsit de Cristos", a continuat Pontiful. "Și, fără Cristos, cuvintele creștine înșeală, fac rău. O dată, vorbind despre erezie, un scriitor englez spunea că o erezie este un adevăr, un cuvânt de adevăr care a înnebunit. Tot astfel, când cuvintele creștine sunt fără Cristos o apucă pe calea nebuniei." Acest tip de nebunie ne face să devenim vanitoși: "Un cuvânt creștin fără Cristos duce la trufie, la siguranța de sine, la orgoliu, la putere de dragul puterii. Dar pe aceștia Domnul îi doboară, lucru întâmplat cu constanță de-a lungul istoriei Mântuirii, după cum spune Ana, mama lui Samuel; sau așa cum spune Fecioara Maria în imnul Magnificat: Domnul doboară trufia, orgoliul acelor persoane care se cred stânci, persoane care urmează un cuvânt lipsit de Isus Cristos; cuvânt ce poate fi chiar creștin dar care este fără Isus Cristos, fără legătură cu El, fără a-l sluji, fără a-i înălța rugăciuni, fără a-l sluji și fără a-l iubi de Domnul. Acesta este înțelesul cuvintelor spuse de Domnul când ne îndeamnă să ne construim casa pe stâncă." Ne va ajuta un examen de conștiință, a spus Papa, pentru a înțelege "cum sunt cuvintele noastre", dacă sunt cuvinte "ce cred că sunt puternice" și aducătoare de mântuire, sau dacă sunt cuvinte rostite cu Isus. "Mă refer la cuvintele creștine, căci - dacă sunt fără Cristos - ajung să ne dividă, duc la fragmentări în Biserică. Să îi cerem Domnului harul de a ne ajuta, dăruindu-ne spiritul de smerenie grație căruia să rostim mereu cuvinte creștine în Isus Cristos, nu fără de El. Cu spiritul de umilință caracteristic discipolilor mântuiți de Domnul să mergem mai departe nu cu acele cuvinte care, pentru a se crede puternice, sfârșesc în nebunia trufiei și a orgoliului. Fie ca Domnul să ne dăruiască harul smereniei, harul de a spune cuvinte în care să fie prezent Isus Cristos și care să fie fondate pe El." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1006, Ultimul acces: 2026-07-30 02:30:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1