Vizita icoanei Sfintei Maria de la Cacica la Târgu Frumos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizita icoanei Sfintei Maria de la Cacica la Târgu Frumos

[2013-11-29]
În solemnitatea "Cristos - Regele Universului", comunitatea din Târgu Frumos a avut bucuria vizitei icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica, pentru perioada 24-27 noiembrie 2013. Zilele de binecuvântare și har au început cu primirea icoanei în seara zilei de 24 noiembrie, în prezența Preasfințitului Aurel Percă, a unui numeros număr de preoți, a primarului orașului Târgu Frumos, a credincioșilor din comunitatea din Târgu Frumos, fiind prezenți și un număr mare de creștini ortodocși.
La predica la Liturghia prezidată de Preasfințitul Aurel, Episcopul a amintit cele trei evenimente foarte importante ale zilei și anume sărbătoarea "Cristos - Regele Universului" invitând ca Isus să fie centrul vieții noastre; încheierea Anului Credinței, îndemnându-i pe credincioși să își țină privirea îndreptată spre Isus Cristos, să îl cunoască, să îl iubească, să îl imitam în viețile lor; încheierea celui de-al treilea An dedicat familiei și căsătoriei creștine, în Dieceza de Iași. Legat de acest an pastoral, PS Aurel a amintit de criza prin care de multe ori trec familiile și le-a cerut să se adreseze cu încredere deplină și speranță fericită Fecioarei Maria, în mod particular icoanei miraculoase de la Cacica, amintind și de frumoasa rugăciune "Adu-ți aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta..."
Ziua de luni, după vizitarea icoanei de către credincioșii de toate confesiunile din orașul Târgu Frumos, s-a încheiat cu recitarea Rozariului, urmată de Sfânta Liturghie prezidată de pr. Iulian Fărăoanu. Au participat ca invitați și preoții parohi de la bisericile ortodoxe "Sfântul Nicolae" și "Sfinții Petru și Pavel" din Târgu Frumos, împreună cu numeroși credincioși. În predica sa, pr. Ionuț Imbrișcă a invitat la practicarea zilnică a Rozariului, amintindu-ne că "a recita Rozariul nu este altceva decât a contempla cu Maria chipul lui Cristos". Recitarea zilnică a Rozariului, mai ales în familie, întărește credința, susține în momentele de îndoială și dificultate, ajută la creșterea în speranță, dar mai ales în iubire.
Marți Liturghia a fost prezidată de custodele icoanei de la Cacica, pr. Cristian Pal. Pr. Claudiu Cocuț, vicar la parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman, în cuvântul de învățătură a amintit de virtuțile teologale credința, speranța și iubirea. A urmat procesiunea cu icoana miraculoasă de la Cacica pe strada principală a orașului Târgu Frumos, cu cântece mariane, lumânări aprinse, cinstind astfel prezența Fecioarei Maria, atrăgând numeroase priviri curioase de la trecători și de la persoanele de la ferestrele blocurilor din cale. Un moment emoționant a fost și recitarea rugăciuni Îngerul Domnului, în fața clădirii primăriei din Târgu Frumos, de față fiind și primarul localități.
Ziua de miercuri a început cu recitarea Rozariului și Sfânta Liturghie prezidată de pr. Robert Gașpal. Predica a fost ținut de părintele Gabriel Farcaș, paroh de Galbeni și decan de Traian-Bacău, care i-a îndemnat pe cei prezenți să își deschidă inimile la binecuvântările și harurile aduse de Isus prin mijlocirea mamei Sale Maria. După Liturghie, credincioși prezenți și-au luat rămas bun de la Sfânta Maria de la Cacica. Într-o atmosferă de adâncă emoție și intensă bucurie spirituală, icoana a părăsit biserica, apoi, în ropote de aplauze, orașul Târgu Frumos. (după materialul semnat de Adrian Petruț pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:
Legături:
•Album foto Picasa

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-07-28 15:29:41