Cardinalul Kasper speră într-o vizită papală la Constantinopol - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cardinalul Kasper speră într-o vizită papală la Constantinopol

[2005-09-02]
Președintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor se așteaptă că Papa Benedict al XVI-lea va vizita Istanbulul în luna noiembrie, pentru o întâlnire cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Cardinalul Walter Kasper și-a exprimat această speranță pentru serviciul de știri al Conferinței Episcopale Italiene, SIR. În fiecare an, Vaticanul trimite o delegație care să participe la sărbătoarea patronului Patriarhiei, Sf. Andrei, la 30 noiembrie. Ar fi o mare surpriză ca în acest an delegația să fie condusă chiar de Papa Benedict.

SIR l-a citat pe Cardinal în timp ce se afla la o conferință în Bolzano, Italia, pentru marcarea a 40 de ani de la Conciliul Vatican II. Întrebat dacă Papa Benedict va face un gest ecumenic major înspre lumea ortodoxă, prelatul german a răspuns afirmativ. El a amintit că imediat după alegerea Papei Benedict în aprilie anul curent, Patriarhul Bartolomeu i-a trimis o invitație Pontifului de a veni la Istanbul - invitație care a ajuns apoi pe biroul Cardinalului Kasper, în virtutea responsabilităților sale în aria ecumenismului. Prelatul a spus: Papa "a primit invitația cu mare bucurie". Deși nu există planuri concrete, Cardinalul a continuat: "cred că la apropiata sărbătoare a Sf. Andrei, Papa Benedict va vizita Patriarhia Ortodoxă". După cum s-a spus într-o precedentă știre Catholica.ro, pentru ca Papa să poată vizita Turcia, are nevoie de o invitație a guvernului, cu care nu are relații bune, datorită unor declarații făcute, împotriva aderării acestei țări la Uniunea Europeană.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1282, Ultimul acces: 2026-07-26 08:13:44