Sărăcia materială și spirituală amenință pacea lumii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărăcia materială și spirituală amenință pacea lumii

[2013-03-22]
Papa Francisc i-a invitat pe diplomații acreditați pe lângă Sfântul Scaun să i se alăture în lupta împotriva sărăciei, atât materiale cât și spirituale, ambele contribuind la lipsa păcii în lume. "A lupta împotrivă sărăciei fie materiale, fie spirituale; a edifica pacea și a construi punți. Sunt punctele de referință ale unui drum la care doresc să invit să ia parte fiecare dintre țările pe care le reprezentați", a spus Papa Francisc ieri, la întâlnirea cu reprezentanții celor peste 180 de țări, ordine suverane și organizații internaționale ce au relații oficiale cu Vaticanul.
După un mesaj de bun venit și de recunoștință rostit de ambasadorul Jean-Claude Michel, decanul corpurilor diplomatice, Papa Francisc i-a salutat pe cei prezenți spunând că "prin intermediul vostru întâlnesc popoarele voastre și astfel pot, într-un anumit sens, să ajung la fiecare dintre concetățenii voștri, cu bucuriile lor, dramele lor, așteptările lor, dorințele lor". A subliniat apoi că și-a luat numele de Francisc, "unul dintre primele motive fiind iubirea pe care Francisc o avea față de cei săraci. Câți săraci există încă în lume! Și câtă suferință întâlnesc aceste persoane! După exemplul lui Francisc de Assisi, Biserica a căutat mereu să aibă grijă, să apere, în orice colț al pământului, pe cel care suferă datorită lipsurilor și cred că în multe dintre țările voastre puteți constata opera generoasă a acelor creștini care se străduiesc să-i ajute pe cei bolnavi, pe orfani, pe cei fără adăpost și pe toți cei care sunt marginalizați, și care astfel lucrează pentru a edifica societăți mai umane și mai drepte."
Și a continuat: "Dar există și o altă sărăcie! Este sărăcia spirituală din zilele noastre, care se referă în mod grav și la țările considerate mai bogate. Este ceea ce Predecesorul meu, iubitul și veneratul Benedict al XVI-lea, numește 'dictatura relativismului', care lasă pe fiecare ca măsură a lui însuși și pune în pericol conviețuirea dintre oameni. Și astfel ajung la al doilea motiv al numelui meu. Francisc de Assisi ne spune: lucrați pentru a edifica pacea! Dar nu există adevărată pace fără adevăr! Nu poate exista pace adevărată dacă fiecare este măsură a lui însuși, dacă fiecare poate să revendice mereu și numai propriul drept, fără a se îngriji în același timp de binele celorlalți, al tuturor, pornind de la natura care unește orice ființă umană de pe acest pământ."
Papa a subliniat că unul din titlurile sale este de "Pontif, adică acela care construiește punți, cu Dumnezeu și între oameni". "Originile mele mă determină să lucrez pentru a edifica punți. De fapt, așa cum știți, familia mea este de origini italiene; și astfel în mine este mereu viu acest dialog dintre locuri și culturi distante între ele, între un capăt și celălalt al lumii, astăzi tot mai apropiate, interdependente, care au nevoie să se întâlnească și să creeze spații reale de fraternitate autentică." Revenind la punți a spus că "nu se pot construi punți între oameni, uitându-l pe Dumnezeu. Dar este valabil și contrariul: nu se pot trăi adevărate legături cu Dumnezeu ignorându-i pe ceilalți. Pentru aceasta este important să se intensifice dialogul dintre diferitele religii, mă gândesc înainte de toate la cel cu islamul [..]. Și este important să se intensifice și confruntare cu aceia care nu cred, pentru ca să nu prevaleze niciodată diferențele care separă și rănesc, ci, chiar și în diversitate, să învingă dorința de a construi adevărate legături de prietenie între toate popoarele."
După discurs, Papa Francisc i-a salutat pe fiecare diplomat în parte, unii dintre ei fiind însoțiți de soții. Sâmbătă, Papa Francisc va lua elicopterul pentru a se întâlni cu Papa emerit Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo. Prima Săptămână Mare ca Papă va începe duminică, cu celebrarea Liturghiei de Florii în Bazilica San Pietro.
Legături:
Textul integral al discursului papal

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 845, Ultimul acces: 2026-07-29 09:42:48