Olimpiada de Religie în Galaţi şi Brăila – faza judeţeană[2013-03-03]Sâmbătă, 02 martie 2013, la Şcoala Gimnazială „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi din judeţul Galaţi şi la Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu” din Brăila s-a desfăşurat Olimpiada de Religie - faza judeţeană, la care au participat elevi ai claselor VII-XII din judeţele Galaţi şi Brăila, după cum ne-a mărturisit Pr. Gabriel Molocea.La Olimpiada organizată în municipiul Galaţi a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos care, după un scurt moment liturgic, a vizitat elevii în sălile de concurs, binecuvântându-i şi încurajându-i pe fiecare, în timp ce la Brăila a fost delegat pc pr Lucian Petroaia, consilier cultural, învăţământ şi activităţi cu tineretul. Activitatea didactică şi cultural-misionară a fost organizată de Inspectoratele Şcolare Judeţene din Galaţi şi Brăila în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi s-a desfăşurat în paralel cu alte Olimpiade, dar şi cu „Concursul naţional al culturii şi spiritualităţii româneşti” ce are ca scop identificarea componentei religioase a literaturii române. Această olimpiadă s-a dovedit a fi un bun prilej de a evidenţia activităţile elevilor şi participarea activă a lor la disciplina religie, precum şi implicarea exemplară a profesorilor de specialitate, în procesul didactic şi instructiv-educativ. S-a remarcat o prezenţă deosebită, la faza premergătoare celei judeţene fiind înscrişi peste 1.200 de elevi. Dintre aceştia, 460 de elevi din judeţul Galaţi şi 267 de elevi din judeţul Brăila, proveniţi din peste 100 de şcoli şi licee din cele 2 judeţe ale eparhiei s-au calificat pentru etapa de astăzi a olimpiadei. La aceştia se adaugă şi cei 127 de elevi din judeţul Galaţi şi 118 din judeţul Brăila care s-au calificat în etapa judeţeană a Concursului naţional al culturii şi spiritualităţii româneşti. Subiectele au fost elaborate de către o comisie de profesori metodişti, pe baza programei anuale de studiu, pentru fiecare judeţ în parte. Comisia de supraveghere a fost alcătuită din profesori de alte discipline. Concursul va desemna participarea la faza următoare, cea naţională, a Olimpiadei de Religie, etapă ce se va desfăşura în perioada 2-5 aprilie 2013, la Cluj-Napoca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1218, Ultimul acces: 2026-10-26 04:13:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1