Enciclica despre credinţă a Papei ar putea apărea într-o altă formă[2013-02-28]Aşteptata Enciclică despre credinţă Papei Benedict al XVI-lea nu va fi publicată înainte de retragerea sa, dar ar putea apărea într-o altă formă, potrivit preşedintelui Biroului de Presă al Sfântului Scaun. "Rămâne un document dorit, dar unul pe care nu îl vom avea în forma în care l-am aşteptat, poate îl vom avea într-un mod diferit", a declarat pr. Federico Lombardi în cadrul unei conferinţe de presă din 12 februarie 2013. Enciclica, a adăugat el, "nu va fi publicată înainte de sfârşitul lunii, nu este încă în forma de a fi făcută publică". Această Enciclică despre credinţă era aşteptată cândva în prima jumătate a acestui an, pentru a coincide cu Anul Credinţei. Ar fi urmat să completeze trilogia de Enciclice despre virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea.Papa Benedict al XVI-lea a dat două Enciclice despre iubire şi speranţă - "Deus Caritas est" în 2006 şi respectiv "Spe salvi" în 2007 - în timpul pontificatului său. În 2009, a publicat de asemenea Enciclica socială "Caritas in veritate", în linia Enciclicei "Rerum novarum" a Papei Leon al XIII-lea. Vorbind pentru CNA cu câteva zile înainte de anunţarea deciziei Papei Benedict al XVI-lea de a se retrage, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, Arhiepiscopul Salvatore Fisichella, a declarat că Papa "lucrează la o nouă Enciclică despre credinţă" şi că "ne aşteptăm să fie publicată în timpul Anului Credinţei. "Modul diferit" în care ar putea apărea textul include posibilitatea de a fi publicat ca o scriere personală a Papei emerit. Sau s-ar putea ca următorul Episcop al Romei să o reia de unde a lăsat-o Papa Benedict al XVI-lea. S-a spus că "Deus Caritas est" s-a bazat în parte pe o scriere neterminată a Papei Ioan Paul al II-lea. În luna octombrie a anului trecut, un înalt oficial din Curia Romană a declarat pentru "Vatican Insider" că textul, chiar dacă neterminat, "este frumos". "Papa Benedict al XVI-lea reuşeşte să exprime chiar şi cele mai complexe şi profunde adevăruri folosind un limbaj simplu". Un articol din 11 noiembrie din "Vatican Insider" a mai relatat că textul s-ar concentra pe centralitatea misterului pascal - moartea şi învierea lui Cristos - pentru virtutea credinţei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1170, Ultimul acces: 2026-10-26 07:54:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1