Gaetano Passarelli: Dincolo de culoare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Gaetano Passarelli: Dincolo de culoare

[2012-12-13]
Casa de Editură Viața Creștină din Cluj-Napoca a publicat recent o lucrare intitulată "Dincolo de culoare", aparținându-i profesorului Gaetano Passarelli. În timp ce titlul poate nu spune prea multe, subtitlul lămurește: "De ce să venerăm icoanele? Un răspuns din perspectiva istoriei, teologiei și liturgiei". Volumul, îngrijit de pr. Cristian Langa, are 160 de pagini, bucurându-se de o prezentare semnată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla.
Acesta îl descrie pe autor ca fiind "o persoană de o cultură teologică uimitoare, îmbrăcată în haina modestiei căutătorului de adevăr și frumos". Despre volum, Eparhul de Cluj-Gherla spune că "oferă o largă panoramă istorică, teologică și liturgică, ajutându-l pe credinciosul creștin să înțeleagă necesitatea reprezentată de icoane pentru Tradiția bizantină și semnificația venerării icoanelor. [...] Este un mic compendiu de Iconografie, care conduce cititorul de la istorie spre spiritualitate, respectând rigorile metodologice ale unei lucrări științifice alcătuită cu multă competență."
În introducere, prof. Gaetano explică: "Motivul care ne-a condus la așternerea pe hârtie a acestui eseu este cuprins în întrebarea: De ce venerarea icoanelor? O problematică ce privește numai tradiția bizantină, ci și pe cea latină occidentală. Într-adevăr, rolul imaginii sacre a fost un subiect de discuție pentru întreaga creștinătate până în secolele IX-X, când s-a celebrat ultimul Conciliu ecumenic de la Niceea (787). Orientul a rămas fidel directivelor acestuia, în timp ce Occidentul a început un parcurs ce a condus la o desacralizare a imaginii cu subiect religios. Lucrarea noastră vrea să reparcurgă acest itinerar în speranța de a reda cu claritate evoluția acestei problematici ce nu privește doar credința, ci și cultura în genere, care străbate o multitudine de domenii, de la istoria artei până la liturgie, de la teologie până la filosofia estetică."
Redăm în continuare titlurile capitolelor acestei cărți: Importanța imaginii sacre; Iconoclasmul; Ce reprezintă icoanele pentru tradiția bizantină?; Iconostasul; Adorare sau venerarea crucii?; Semnul crucii; Treimea Vechiului și Noului Testament. Ce înseamnă?; Cum a început binecuvântarea icoanelor?; Muntele în lumea bizantină. Lucrarea se încheie cu o Bibliografie și respectiv Indici analitici. Cartea costă 12 lei și poate fi achiziționată de la librăria Viața Creștină din Cluj-Napoca sau scriind la adresa viata.crestina@gmail.com.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1113, Ultimul acces: 2026-04-28 10:48:12