Secretarul general de la Consiliul Mondial al Bisericilor a conferenţiat la Sibiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Secretarul general de la Consiliul Mondial al Bisericilor a conferenţiat la Sibiu

[2012-05-18]
Vizita în România a secretarului general de la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), rev. dr. Olav Fykse Tveit, a continuat astăzi, 18 mai la Sibiu, unde s-a întâlnit cu Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, cu autorităţi locale şi cu personalităţi din lumea academică, bisericească şi culturală, după cum informează mitropolia-ardealului.ro.
Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” au avut posibilitatea să-l asculte în Aula “Mitropolit Ioan Meţianu”pe liderul instituţiei cu sediul la Geneva, Elveţia, care a marcat încă din secolul trecut mişcarea ecumenică pe plan mondial. Prezentarea lui Olav Fykse Tveit s-a intitulat “Unitatea pe care o căutăm: explorând speranţele şi provocările pentru ecumenism astăzi în Consiliul Mondial al Bisericilor” şi a suscitat interes din partea majorităţii profesorilor de teologie din Sibiu, a mediului academic şi bisericesc, precum şi a tinerilor studenţi. Secretarul general de la CMB a fost însoţit la Sibiu de pr. lect. dr. Daniel Buda, secretar executiv pentru relaţii interbisericeşti şi ecumenice la CMB, iar între invitaţii de seamă s-a numărat şi decanul Facultăţii de Teologie Catolică din Graz-Austria, prof. univ. dr. Angel Hans-Ferdinand.
La debutul conferinţei, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a urat bun-venit oaspetelui, a prezentat pe scurt istoricul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi a evidenţiat importanţa unei astfel de vizite pentru Mitropolia Ardealului, instituţie bisericească implicată în multe dintre acţiunile CMB.
“Faţă de CMB avem o preţuire deosebită. Oameni de marcă din Biserica noastră, inclusiv profesori de la facultatea noastră, au onorat-o în trecut şi fac acest lucru şi în prezent. Îi amintesc pe părintele Ioan Brie, pe părintele Ioan Sauca şi acum pe părintele Daniel Buda”, a spus Părintele Mitropolit.
Un cuvânt de salut a venit şi din partea prof. univ. dr. Angel Hans-Ferdinand, amintind fructuoasa colaborare academică dintre facultatea sibiană şi cea de la Graz, întinsă pe mai bine de 25 de ani.
În prelegerea sa, rev. dr. Olav Fykse Tveit a sintetizat înţelesurile bogate din punct de vedere teologic şi ecumenic ale noţiunii de unitate, pornind de la temeiurile scripturistice, continuând cu cele din istoria creştinismului şi din mişcarea ecumenică. Unitatea ca dar şi chemare, unitatea ca existent şi chemare, unitatea ca viaţă şi structură, unitatea ca dreptate şi pace sunt doar câteva din ideile elaborate şi explicate de teologul norvegian în cadrul conferinţei de la Sibiu. Toate aceste înţelesuri converg spre acuta nevoie de împăcare între comunităţi, de colaborare în diverse acţiuni, de unitate propriu-zisă, depăşindu-se astfel, stadiul actual din mişcarea ecumenică, marcat de dialoguri, şi simple convieţuiri. “Unitatea, înţeleasă ca dezvoltare împreună ne oferă nădejde pentru o viaţă împreună, o viaţă în solidaritate, o viaţă unde noi putem să fim întăriţi, devenind capabili să fim mai mult decât putem să fim singuri. Mai mult, dezvoltându-ne împreună putem afla calea de a face faţă provocărilor şi chiar ameninţărilor comune. Ştim că Bisericile din anumite părţi ale lumii se confruntă cu schimbări dramatice în ceea ce priveşte scăderea numărului de membri şi a resurselor de care Bisericile dispun. În alte părţi Bisericile sunt provocate de mediul în care trăiesc, de incertitudinea cu privire la chestiuni legate de dreptate şi pace care le afectează. Într-o discuţie cu liderii ecleziali din Irak am înţeles acest lucru în mod foarte clar. Este nevoie de solidaritate creştină exprimată în multe feluri. Este nevoie de o înţelegere mai adâncă a ce înseamnă să ne dezvoltăm împreună, a ce înseamnă a <> şi să ne dăm unii altora speranţă”, a subliniat oaspetele din Geneva.
Popasul de la Sibiu al rev. dr. Olav Fykse Tveit s-a încheiat cu vizitarea Catedralei mitropolitane şi a principalelor obiective turistice din oraş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-11-12 04:29:00