Sute de persoane au acuzat clerul catolic american de abuzuri sexuale[2012-04-12]de Vlad NegrescuConferinţa Episcopilor Catolici din SUA a precizat, în noul raport anual, că aproximativ 700 de persoane, între care 21 încă minori, au acuzat de abuzuri sexuale, în 2011, membri ai clerului catolic din Statele Unite ale Americii. '683 de adulţi victime ale abuzurilor în trecut au raportat (astfel de) fapte pentru prima dată' în 2011, indică raportul referitor la punerea în aplicare a cartei pentru protecţia copiilor. De asemenea, 'cele mai multe dintre acuzaţiile lansate astăzi se referă la fapte petrecute în ultimele decenii'. Potrivit raportului, 68% se referă la incidente care au avut loc între 1960 şi 1984 şi majoritatea între 1975 şi 1979. În aceste condiţii, multe dintre persoanele acuzate sunt moarte, au fost demise din funcţiile sacerdotale sau au făcut obiectul unor acuzaţii în rapoartele anterioare. În prezent, 21 de acuzaţii provin de la persoane minore din care şapte au fost considerate credibile de către poliţie şi trei s-au dovedit a fi false. De la scandalul preoţilor pedofili izbucnit în Statele Unite în 2002, când arhiepiscopul de Boston a recunoscut că a protejat un preot responsabil pentru numeroase abuzuri sexuale, acest raport este realizat anual bazând-se pe o analiză efectuată de firma de audit StoneBridge Business Partners a diocezelor catolice. O sumă de 109 milioane de dolari în 2011 faţă de 124 milioane în 2010 a cheltuit biserica pentru despăgubirea victimelor, taxele pentru avocaţi sau îngrijirile pentru acuzaţi, scrie Agerpres. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 1068, Ultimul acces: 2026-11-13 01:51:51
|
Timp total: 0.04s...
[]:1