Vernisaj pre-pascal la Reşiţa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vernisaj pre-pascal la Reşiţa

[2012-04-03]
În sala mare a Muzeului Banatului Montan din Reşiţa s-a desfăşurat, luni, 2 aprilie 2012, începând cu orele 11.00, a V – a ediţie a proiectului „Vino Doamne printre noi”. Expoziţia cuprinde lucrări cu mesaje pascale: desene, ouă încondeiate, artă decorativă, toate realizate de elevi din ciclu gimnazial, primar şi preşcolar. Alături de muzeul reşiţean parteneri au fost Protopopiatul Reşiţa şi Şcoala cu clasele I – VIII nr. 7 din Reşiţa, precum şi alte unităţi şcolare din municipiu sau judeţ, care şi-au expus lucrările în cadrul acestei expoziţii.
Din partea Protopopiatului Reşiţa au fost prezenţi la această manifestare pr. Damaschin Tătaru, pr. Emil Varga şi pr. Sorin-Valentin Popovici, după cum ne informează episcopiacaransebesului.ro.
„Această manifestare face cinste nu doar organizatorilor, ci şi tuturor micilor artişti. Vedem adunaţi aici atâţia elevi, sau persoane curioase, dornice să vadă, să admire sau să cumpere ceea ce le este la îndemână în această perioadă a anului, în special, ouă încondeiate. Lucrările de faţă sunt dovada faptului că aici în Banatul de Munte, nu ne-am uitat rădăcinile iar obiceiurile şi meşteşugurile vechi arată lumii întregi cine suntem şi ce lăsăm mai departe generaţiilor ce vin după noi”, a spus părintele Damaschin Tătaru în deschiderea evenimentului.
La eveniment a fost prezentă şi marea creatoare bănăţene în arta încondeierii ouălor, doamna Ana Bursuc din Tirol. Modelele expuse au încântat prin colorit, armonia compoziţiei şi mai ales prin fidelitatea motivelor reproduse pe ouă.
La final, doamna Melania Zancu, coordonator din partea muzeului reşiţean a răsplătit cu premii şi diplome micii artişti şi participanţii cu lucrări în realizarea acestui vernisaj.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1091, Ultimul acces: 2026-11-10 01:09:21