Concert de muzică religioasă la Biserica Talpalari din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concert de muzică religioasă la Biserica Talpalari din Iaşi

[2012-04-03]
La Biserica 'Naşterea Maicii Domnului' - Talpalari din Iaşi a avut loc sâmbătă, 31 martie 2012, un concert de cântări religioase dedicat perioadei Postului Mare. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi credincioşi de la mai multe parohii ieşene.
Parohia Talpalari a organizat la sfârşitul săptămânii trecute evenimentul 'Concert de cântări prepascale'. Corul 'Trysaghion' şi Corul 'Robii Domnului' din Iaşi au interpretat un repertoriu de cântări religioase specifice perioadei Triodului. După cum a relatat Andrei Ungureanu, membru al Corului 'Trysaghion', concertul a fost organizat prin bunăvoinţa părintelui paroh Constantin Sturzu, care este şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, la iniţiativa membrilor celor două coruri, informeză Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova.
'Au fost interpretate cântări obişnuite din perioada Postului Mare, precum: 'Iată Mirele', 'Uşile pocăinţei', 'Acum se întinge condeiul', 'Cu noi este Dumnezeu' ş.a. Ne-am dorit să aducem o bucurie duhovnicească enoriaşilor parohiei Talpalari şi ieşenilor în general. Concertul a avut rolul de a arăta apropierea de sărbătoarea Învierii Domnului. Deşi evenimentul a fost organizat pentru prima dată în Postul Mare, dorim ca astfel de concerte să devină o tradiţie. Ultimul concert susţinut de corul 'Trysaghion' la biserica parohiei Talpalari a avut loc în luna decembrie a anului trecut', a spus Andrei Ungureanu.
Corul 'Trysaghion', dirijat de Alexandru Tecuceanu, a fost înfiinţat în anul 2009 şi are 16 membri. Corul 'Robii Domnului' a fost înfiinţat în anul 2011 şi este dirijat de Alexandru Grigoraş. Membrii ambelor coruri sunt studenţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' din Iaşi şi la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru a Universităţii de Arte 'George Enescu' din Iaşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 23519, Ultimul acces: 2026-11-09 23:19:40