Aşezământul Sfânta Cruce din Oradea, 20 de ani de la înfiinţare[2012-03-18]În Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Păresimilor, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea acestui aşezământ monahal de maici, unul dintre cele mai mari din ţară, informează TRINITAS TV.La acest moment aniversar, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. ”După 20 de ani de la începuturile sfinte şi binecuvântate ale Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, ne-am adunat cu toţii astăzi la Sfânta Liturghie ca să aducem mulţumire mare şi sfântă Bunului Dumnezeu, pentru tot ceea ce a săvârşit şi săvârşeşte pentru noi cei care slujim Biserica şi neamul românesc la brazda de nord-vest a ţării şi îndeosebi pentru binefacerile din frumoşii ani din urmă”. Ridicarea Mânăstirii „Sfânta Cruce” a început, în anul 1992, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire episcopul Vasile Coman al Oradiei. Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea are ateliere de croitorie, de broderie şi de pictură. De asemenea, în cadrul aşezământului se derulează mai multe programe social-filantropice, în special pentru copiii proveniţi din familii sărace. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 31812, Ultimul acces: 2026-11-13 09:07:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1