Lumina Ortodoxiei; Icoana - fereastră spre Dumnezeu - Manifestare religios-culturală la Biserica Icoanei din Bucureşti[2012-03-01]BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:În zilele de 3 şi 4 martie 2012, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paşti), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la biserica ICOANEI din Bucureşti va avea loc a V-a ediţie a manifestării religios-culturale intitulată ,,LUMINA ORTODOXIEI; ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, organizată de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Protoieria 2 Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului II. Sâmbătă, 3 martie 2012, manifestarea va începe la orele 9.30 cu întâmpinarea la intrarea în comuna Afumaţi (judeţul Ilfov) a icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) adusă de la Manastirea Neamţ de către Preacuviosul părinte stareţ Benedict Sauciuc. În continuare, icoana Maicii Domnului (Trihirusa) va fi dusă în procesiune şi aşezată spre închinare la biserica ICOANEI. Pe drum se vor face face opriri la bisericile Parc Plumbuita, Sfântul Dumitru-Colentina, Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc şi Olari. Programul manifestării va continua cu slujba Vecerniei (la orele 17.00) şi procesiunea Lumina Ortodoxiei (la orele 18.30) în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii vor purta în mâini lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti. Un detaşament de jandarmi în uniforme de gală vor purta în mâini torţe aprinse. Duminică, 4 martie 2012, după Sfânta Liturghie oficiată la biserica ICOANEI, de la orele 13.00, va avea loc procesiunea Icoana - fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Icoanei, cu opriri în cele patru laturi ale parcului. Preoţii vor purta veşminte preoţeşti şi cruci de binecuvântare în mâini. Credincioşii vor purta în mâini icoane şi iconiţe tip insignă în piept. În fruntea procesiunii vor fi purtate icoane împărăteşti, steaguri bisericeşti, cruci mari şi toaca. La final se va citi rugăciunea de sfinţire a icoanelor şi o rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi. Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) este o copie după icoana de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia. A fost adusă în ţară de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, stareţ al mănăstirii între anii 1779-1794. Pictarea celei de-a treia mâini pe icoană este legată de o minune petrecută în viaţa Sfântului Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Acesta a fost pedepsit de împăratul Leon Isaurul, prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al Sfintelor Icoane. Sfântul Ioan Damaschinul a luat mâna sa tăiată şi a mers în faţa acestei icoane şi s-a rugat pentru vindecare. Ca mulţumire şi recunoştinţă aduse Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschinul a adăugat la icoană o mână de argint, în partea de jos. Icoana este vindecătoare de boli şi aducătoare de ploi la vreme de secetă. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1291, Ultimul acces: 2026-11-13 00:16:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1